Toma. 15.000 + de motive pentru a închide gura trompetelor
Totul a început în vara anului 2016, după ce Constantin Toma a câștigat primul mandat de primar al municipiului Buzău.
De atunci, Gavriluță Iulian, popă caterisit și din cauza unor fapte penale, mai nou jurnalist de investigații și traficant de bârfe de prin târgul Buzăului, a continuat să ducă o campanie de defăimare nefondată, dar extrem de agresivă la adresa edilului „original” din comuna Țintești, județul Buzău.
Evident, în toate mizeriile la adresa lui Toma și nu numai pe care le-a lansat în spațiul public prin intermediul canalului său de YouTube, pe paginile sale de Facebook (multe false) și pe chestia aia pe care eu o numesc Kotetz TV, ”cumătrul” celebrului hoț de buzunare Jean Parter a fost sprijinit de cei mai josnici și dosnici 😉 localnici, printre care se numără fostul deputat Mocanu Adrian, fostul senator Bădulescu Dorin, consilierul local Florescu Raul, primarul-penal Boșcodeală Constantin sau consilierul local Roșioru Silviu zis Frățioru sau Pele (cwaie), dar și pesediști de mâna a treia sau a patra.
L-am lăsat la urmă pe Roșioru cu un motiv: fostul ospătar i-a fost martor lui Gavriluță în procesul pe care Toma l-a câștigat la Curtea de Apel Ploiești: Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul-pârât Gavriluță Iulian, cu domiciliul în Buzău, str. XXX, nr. Y, județul Buzău, împotriva sentinței civile nr. 717/18 aprilie 2019 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Admite apelul formulat de apelantul-reclamant Toma Constantin, cu domiciliul procesual ales în Buzău, Piața Daciei, la sediul Primăriei municipiului Buzău, nr.1, județul Buzău, împotriva sentinței civile nr. 717/18 aprilie 2019 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul Gavriluță Iulian, cu domiciliul în Buzău, str. XXX, nr. Y, județul Buzău și în consecință:
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că obligă pârâtul să plătească suma de 15.000 lei, reprezentând daune morale. Menține celelalte dispoziții.
Totul a început în data de 27 martie 2018, după ce pe site-ul lui Gavriluță a fost publicat un articol cu titlul “Toma recidivează! Este din nou beat mort la Restaurantul Armatei, de pe Bulevardul Gării!”.
În cuprinsul acelui articol se menționa: “Sursele noastre (Roșioru Silviu – n.r.) care l-au fotografiat în ipostaze jenante, spun că este în stare de ebrietate de prin jurul orei 14:00, alături de unii din gașca lui. Lucrurile nu se opresc aici: urlă că el e stăpânul orașului și că vrea să demonstreze asta conducând beat Dusterul alb al Primăriei Buzău”
După spusele primarului, ziua de 27 martie 2018 a fost o zi istorică pentru că se împlineau 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, motiv pentru care a Toma inițiat și a participat la o serie de evenimente care s-au desfășurat în municipiul Buzău.
În acest sens, la ora 10.00 a fost dezvelită prima statuie a lui Alexandru Marghiloman, eveniment care s-a desfășurat cu ceremonial religios și militar, unde au fost prezente circa 100 de persoane printre care și senatorul Romașcanu, generalul Vlad Gheorghiță, subprefectul Gheorghe Sorin, strănepoata lui Alexandru Marghiloman, doamna Irina Vlăduca Marghiloman, Barbu Valentin, președintele Tribunalului Buzău.
Evenimentul s-a terminat la ora 11:45, iar începând cu ora 12:00 Toma a fost prezent în Sale Mare a Consiliului Județean Buzău, unde până la ora 16:30 a participat la trei evenimente, respectiv: vernisajul unei expoziții de pictură, lansarea cărții “Abecedarul Marii Unirii” a preotului Milea Mihail, un simpozion pe tema centenarului Unirii, organizat împreună cu Divizia 2 Infanterie Getica.
Evenimentul care s-a desfășurat la Restaurantul Militar a început în jurul orei 18:20 cu premierea elevilor militari. În jurul orei 18:40 primarului i s-a adus la cunoștință că a apărut un articol defăimător la adresa sa pe site-ul lui Gavriluță.
În data de 13 aprilie 2018, Toma a înregistrat la Judecătoria Buzău o acțiune civilă având ca obiect ”acțiune în răspundere delictuală” împotriva lui Gavriluță. Pârâtul Gavriluță a solicitat strămutarea procesului, astfel că prin încheierea completului C13 din data de 19 septembrie 2018 s-a dispus stămutarea cauzei către Judecătoria Târgoviște.
În ședința publică din 30 octombrie 2018, instanța de judecată a constatat că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău de reclamantul Toma Constantin, în contradictoriu cu pârâtul Gavriluță Iulian, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului să posteze, în aceleași condiții de grafică și de volum, un drept la replică pe site și obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 lei reprezentând daune morale aduse onoarei, demnității și reputației reclamantului prin articolele publicate.
Toma a precizat că în ceea ce privește fapta ilicită, aceasta este demonstrată prin scrierea și publicarea articolului defăimător, expresiile folosite aducându-i atingere demnității și onoarei. În acest sens a invocat disp. art.31 alin.4, art.30 alin.8 din Constituția României, art.10 din CEDO.
De asemenea, prejudiciul cauzat prin fapta ilicită, era reprezentat de atingerea adusă onoarei, demnității și imaginii sale. Prejudiciul a fost evident și nu trebuia demonstrat.
Afirmațiile lui Gavriluță au fost cu atât mai grave, având în vedere că în ziua respectivă Toma a acordat premii unor tineri, iar dacă mizeriile lui Gavriluță ar fi fost adevărate, atunci imaginea și onoarea sa ar fi fost pătate de un asemenea comportament.
Judecătorul a constatat că deși articolul publicat de jurnalistul ”altfel” nu a fost semnat, era evident că acesta a fost scris de pârât, Gavriluță fiind cel care a distribuit articolul și pe rețeaua de socializare Facebook.
Gavriluță nu s-a prezentat la procesul de la Târgoviște, însă prin întâmpinarea depusă a cerut respingerea cererii ca fiind neîntemeiată. A precizat (mincinos) că nu a primit comunicarea acțiunii cererii din 16 aprilie 2018 și că a ridicat, personal, acea cerere la momentul la care a primit citația pentru termenul de judecată stabilit la data de 19.09.2018.
Referitor la articolul postat la data de 27.03.2018 pe site-ul său, Gavriluță a precizat că Rubrica “Momentul zilei” este o rubrică de pampflet, titlul categoriei având un asterisc (*) care atrage atenția asupra acestui aspect.
A mai precizat faptul că Redacția “News Buzău”, adică el și atât, nu a urmărit vreun interes personal sau de grup și prin ceea ce a publicat nu a dorit decât informarea publicului și interesul general al comunității, neținând partea nici unui partid politic.
De asemenea, a mai precizat că fotografia din respectivul articol este din anul 2016, iar articolul menționat nu este al său, ci aparține unor surse de presă, adică Roșioru Silviu, Romică Dințosu’ etc., fiind primit prin poșta electronică a redacției sau pe sub ușă, cum îi mai place lui să spună și că nu există dovezi de cuantificare a prejudiciului cerut de Toma. A încheiat spunând că se opune audierii martorilor propuși de Toma.
La finalul ședinței, instanța a constatat că cererea de chemare în judecată are un singur capăt, respectiv repararea prejudiciului, cererea fiind evaluabilă în bani. Solicitările lui Toma erau de fapt modalități de reparare a prejudiciului și nu capete distincte de cerere.
Toma i-a solicitat lui Gavriluță daune în valoare de 500.000 lei, astfel că, competența de soluționare a cererii în primă instanță aparținea Tribunalului Dâmbovița – Secția 1 Civilă.
Dosarul 4638/120/2018 a fost înregistrat la Tribunalul Dâmbovița în data de 08 noiembrie 2018. După mai multe amânări, în data de 18 aprilie 2019 instanța s-a pronunțat prin sentința civilă nr. 717. Până la pronunțare, actorii principali și cel secundar au făcut spectacol în sala de judecată, în special renumitul cercetaș prin diversiune, Gavriluță Iulian.
Vă rog să vi-l imaginați în sala de judecată îmbrăcat în costum de camuflaj, mâzgălit pe față cu tăciune, toate astea în scopul de a se ascunde în sala la propriul proces.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile implicate, ci doar celebrul buzoian Roșioru Silviu Laurențiu zis “Pele” și/sau “Frățioru”, adică una din “sursele“ ce îi livrează de obicei lui Gavriluță tot felul de prostii, mizerii cu scopul precis de a denigra pe oricine este împotriva sa sau pur și simplu nu-l place.
În timpul audierii martorului propus de Gavriluță, jandarmul care asigura paza în timpul ședinței de judecată a constatat faptul că pe ultimul rând de bănci din sala de judecată era așezată o persoană dubioasă de sex masculin, care utiliza un telefon cu scopul de a capta imagini video sau foto.
Persoana în cauză a fost identificată ca fiind pârâtul Gavriluță Iulian, care a fost identificat de președintele instanței. Gavriluță nu-și declinase calitatea și nu răspunsese la apelul părților de la începutul ședinței de judecată!
Judecătorul a dispus ca pârâtul Gavriluță să predea telefonul și să-l așeze pe pupitrul președintelui completului. După audierea lui Roșioru, lui Gavriluță i s-a solicit să precizeze dacă este de acord să i se controleze telefonul, adică să arate conținutul imaginilor surprinse. Gavriluță a fost de acord, și personal a manipulat telefonul mobil arătând președintelui de complet display-ul acestuia, care rămăsese cu o înregistrare video în care se putea observa parchetul din sala de judecată.
În continuare, prin vizualizarea display-ului telefonului mobil, a rezultat că erau mai multe înregistrări video și foto din care una cu durata de 26 de minute și 50 de secunde și care surprindea dezbaterile din ședința de judecată de la momentul legitimării martorului Roșioru și în continuare pe parcursul audierii acestuia.
Judecătorul a constatat că în telefonul lui Gavriluță mai existau alte trei înregistrări video cu durată diferită. Pârâtul Gavriluță Iulian a fost de acord să șteargă înregistrările spunând că probabil au fost efectuate din eroare și a procedat în acest sens.
Vi-l imaginați pe cercetașul prin diversiune ce moacă a făcut când i-a fost deconspirat planul diabolic pus la cale cu Martorul lui Mocanu? 😊)))))
Neavând încotro, Gavriluță a fost nevoit să ia cuvântul în fața instanței. Pârâtul a precizat că așa cum a transmis prin înscrisuri, respectivul articol a apărut la o rubrică pe NEWS Buzău (KOTETZ Buzău) semnalată drept pamflet, iar dacă a fost luată în considerare drept o jignire are dreptul să se plângă și să facă cum consideră.
Gavriluță a mai precizat că a venit împreună cu martorul Roșioru Silviu Laurențiu zis “Pele” și/sau “Frățioru” pentru să se asigure că acesta vine la proces. A mai susținut că acțiunea lui Constantin Toma este un atac la libertatea presei, dacă nu se mai poate scrie nici sub formă de pamflet.
Martorii lui Toma au fost generalul Gheorghiță Vlad, la vremea aceea comandandul Diviziei 2 infanterie “Getica” și șeful IPJ Buzău, Pantazi Laurențiu, care nu a confirmat veridicitatea afirmațiilor conținute în articolul scris de Gavriluță cu privire la primarul Toma Constantin, respectiv faptul ca acesta ar fi consumat băuturi alcoolice și că s-ar fi aflat în stare de ebrietate, că ar fi strigat că este stăpânul orașului și că și-ar fi manifestat intenția de a conduce un vehicul, deși se afla în stare de ebrietate.
Roșioru, a relatat faptul că l-a văzut pe Toma ieșind în fața restaurantului Armatei, dar nu poate preciza dacă se afla în stare de ebrietate, însă acesta țipa, răcnea, vorbea la telefon, după care a acordat un interviu unor reporteri de la o televiziune locală.
Roșioru a mai declarat că ulterior ar fi aflat de la ospătarii estaurantului că reclamantul ar fi consumat băuturi alcoolice cu ocazia evenimentului organizat în incinta localului. Declarațiile lui Roșioru nu au fost suficient de credibile.
Judecătorul a înțeles că Roșioru este un apropiat al pârâtului Gavriluță, că în trecut a avut anumite divergențe cu reclamantul Toma, martorul Roșioru fiind foarte înverșunat în legătură cu reclamantul, așa cum a rezultat din conținutul declarației sale în care martorul Roșioru a încercat inițial să ascundă animozitățile sale față de Toma.
Pe parcursul procesului, Gavriluță a evitat să susțină că afirmațiile sale la adresa lui Toma ar fi adevărate, susținând că articolul respectiv ar reprezenta pamflet, iar această atitudine reprezintă recunoașterea tacită a caracterului nereal al afirmațiilor conținute în articolul publicat la data de 27 martie 2018.
La final, Tribunalul a apreciat că o despăgubire materială în valoare de 3000 de lei este suficientă pentru a acoperi prejudiciul suferit de Toma, valoarea despăgubirilor solicitate de acesta fiind în mod evident excesivă față de prejudiciul efectiv produs. La stabilirea cuantumului despăgubirii s-a avut în vedere faptul că, ATENȚIE!, modalitatea de difuzare a articolului publicat de pârâtul Gavriluță, respectiv sub forma text scris în mediul on-line, nu permite transmiterea mesajului la un număr foarte mare de persoane, așa încât imaginea lui Toma a fost mai puțin afectată.
Și Toma, și Gavriluță au declarat apel. Din ședința de judecată de la Curtea de Apel Ploiești am reținut următoarele: Toma a solicitat respingerea apelului declarat de Gavriluță și admiterea apelului său, întrucât a fost și este terfelit în fiecare zi la ziar, pe Facebook și la televiziunea proprie a pârâtului.
A considerat că despăgubirile stabilite de prima instanță sunt foarte mici, în condițiile în care Gavriluță i-a atacat atât familia, cât și persoanele care nu au acceptat să plătească reclamă la televiziunea sa, situație care s-a perpetuat încă de când a fost ales primar.
Aceeași atitudine a avut-o Gavriluță permanent și a culminat în ziua în care a dat știrea în care spunea că Toma se află în stare de ebrietate, în condițiile în care în ziua respectivă participase la festivitatea de inaugurare a statuii lui Alexandru Marghiloman, pe raza localității, în prezența a numeroase personalități, iar ulterior la o festivitate cu invitați din cadrul Ministerului Apărării Naționale, afirmații care nu au fost probate în nici un fel.
Gavriluță a invocat în apărarea sa două aspecte considerate a fi cauze care să înlăture caracterul ilicit al faptei, constând în publicarea articolului despre reclamantul Toma, respectiv caracterul de pamflet al mizeriei de articol și faptul că publicarea unui asemenea articol ar reprezenta exercitarea dreptului la liberă exprimare recunoscut reprezentanților presei de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Tribunalul a apreciat că, în speță, publicarea articolului invocat în cererea de chemare în judecată depășește limitele permise de art. 10 din CEDO în exercitarea dreptului la liberă exprimare, deoarece prin conținutul său, articolul în discuție redă o serie fapte imputate reclamantului, nu doar afirmații care au caracterul unor judecăți de valoare ale autorului articolului, iar caracterul defăimător al faptelor respective și lipsa lor de veridicitate denotă încălcarea obligației jurnalistului de a acționa cu bună credință în activitatea sa de informare a publicului.
Gavriluță a spus despre el însuși că este doar un angajat al redacției News Buzău și nu poate fi considerat că urmărește un interes personal sau de grup. A mai arătat că nu aparține niciunui partid politic și articolul nu este semnat personal. Cu alte cuvinte a ascuns faptul că el este autorul mizeriei, care de altfel îl caracterizează.
Totodată, Gavriluță a declarat că nu a prezentat o fotografie din acel moment, ci a dat curs doar unei informații primite electronic. Tocmai de aceea a luat toate măsurile de siguranța, motiv pentru care a fost propus ca martor Roșioru Silviu, care ar fi putut da detalii despre faptele consemnate în acel articol.
Gavriluță: „Toma face permanent asalt asupra presei libere și o hărtuiește necontenit prin reclamații și procese și cred e că este de datoria mea să lupt pentru dreptul la libera exprimare și neîngrădire a cuvântului, articolul incriminat fiind o metaforă și un pamflet.„ 😊))))))
La final, Gavriluță a apreciat că hotărârea instanței este o interpretare greșită și o aplicare de măsuri care atrag consecințe grave asupra sa, pune în pericol nivelul de trai al familiei sale și aduce prejudicii libertății de exprimare a presei, condiții în care a solicitat admiterea apelului său și exonerarea de la plata sumei.
Prin Decizia nr. 3163 din 16 decembrie 2019, Tribunalul a respins ca nefondat apelul formulat de Gavriluță Iulian împotriva sentinței civile nr. 717/18 aprilie 2019 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Instanța a admis apelul formulat de Toma Constantin împotriva sentinței civile nr. 717/18 aprilie 2019 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul Gavriluță Iulian și în consecință a dispus schimbarea în parte sentinței apelate, în sensul că a obligat pârâtul Gavriluță Iulian să plătească suma de 15.000 lei petentului Toma Constantin, reprezentând daune morale.
Gavriluță a încercat tot ce era posibil ca să nu piardă în fața lui Toma și să nu-i plătească suma de 150 de milioane vechi, așa ca s-a adresat Înaltei Curți de Casație și Justiție unde și-a mai luat o clanță-n bot. Prin Decizia nr. 499/2021 din 16 martie 2021, Înalta a respins ca nefondat recursul declarat de Gavriluță.
Definitiva!