Spitalul Săpoca PLUS
V-au zâmbit frumos în campaniile electorale, pe afișe, cartonașe sau pliante, v-au călcat în bătătură pentru a vă cere votul cu promisiunea că dacă veți pune ștampila pe ei va urma să curgă „decât” miere și lapte, vor revoluționa sistemul medical, vă vor oferi un trai mult mai bun!
Nimic din toate astea nu se va întâmpla atât timp cât niște afoni în administrație publică vor fi înfipți în bugetele instituțiilor publice de către “Oameni Noi” susținuți de la București pentru a facilita accesul la banii publici alocați Spitalului de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca. Vor trage doar pentru ei și pentru viitorul familiilor, nu ale voastre, ci ale lor.
Vine Moraru, cel care n-a câștigat absolut nimic în viața sa prin competiție directă și onestă, și spune, preluând mesajul pervers al lui Voiculescu Vlad, că “Domnul Nicușor Dan pare a fi exemplul perfect de emigrant politic. După ce a plecat din USR, hotărât sa înființeze un nou partid, le oferea foștilor colegi lecții de administrație și politică. Imediat după aceea a cerut sprijinul Alianței USRPLUS, pentru a primi nominalizarea de candidat la PMB. Însă nu a mai așteptat și decizia Alianței, prin votul membrilor, pentru că a găsit un loc călduț la PNL.”
Ăștia de la Buzău sunt prea incapabili ca să realizeze ceva pe termen scurt, i-am văzut și la ultima conferință de presă unde au bătut câmpii magistral însă, la schimb cu ceva pe termen lung, da, se pricep. Colegii lor de la Centru pregătesc capturarea Spitalului Săpoca!
La fel ca în perioada 2018-2020, Moraru își securizează poziția de candidat pe locul 1 la CD în 2024, ca să nu-și mai ia țeapa din 2020 când a fost măturat magistral de jocul politic pe care nu e capabil să-l înțeleagă, darămite să-l practice! Totul pe niște foarte mulți bani publici, inimaginabil de mulți ce trec și vor trece pe la Spitalul Săpoca. Nu-i așa, Zoli? 😄 Victimele lui Moraru, fără știe, fără să-și dea seama sunt Iordache și Coban. Iordache a fost „lucrat” la alegerile pentru „municipiu” tocmai de Moraru, care a susținut-o pe Coban. Dar același Moraru, în cel puțin două rânduri, a „lucrat-o” și pe Coban.
1. I-a interzis să-și depună CV-ul pentru funcția de Prefect motivând că este incompatibilă. Motivul? Din poziția de Secretar general al filialei PLUS Buzău, Coban a fost cea care a trimis mail-ul cu propunerile filialei locale. Ăsta da motiv de incompatibilitate!
2. Dacă din pură întâmplare ar fi ajuns prefect Coban, în concepția lui Moraru, nu ar fi fost capabilă să conducă în același timp Prefectura și viitoarea filială locală USRPLUS. Dar Iordache cum se descurcă?
Restul trupeților din USRPLUS, mai cu seamă cei ce provin din PLUS nu contează deloc în schema perversă a lui Moraru. Ivan, paharnica preferată a lui Moraru se va mulțumi cu niște combinații pe fonduri europene pentru o afacere cu fotografi și fotografii. Fătu are un loc prea cald la DSP, dar e bună de comentat pe Facebook. Baldovin? Vă respect, dar vremurile dumneavoastră au apus demult. Dașu? Vedem!
Alții? Ah, da, paharnicul lui Iordache, domnul Anton, haiducul polonezilor de la BudMat! Am vorbit cam mult despre aceste elemente. Momentan! Să ne apropiem la oile lui Dumnezeu de la Săpoca, dar nu înainte de a face public următoarele.
Înainte ca Iordache să fie instalat Prefect, un om pe care îl respect m-a sunat și mi-a spus: Sebi, am o rugăminte la tine, stai de vorbă cu Silviu Iordache. E fiul lui Toader, fost coleg de serviciu cu mine și cu Silviu, taică-tu, Dumnezeu să-l ierte! E un băiat deosebit, la fel ca tatăl său care a muncit mult – după serviciu repara mașini Oltcit. Mi-a pomenit de Silviu, tatăl meu iubit, m-a rupt în două. Dar Silviu, Perfectul, a dat cu bâta-n baltă. „Mi s-a spus, am fost sfătuit să stau departe de tine. Și mi-a trimis o captură de ecran cu prima mea postare legată de el, adică cea în care eu făceam referire la porecla pe care a primit-o din partea unui tovarăș de terasă.
Revenind la Spitalul Săpoca lucrurile stau în felul următor. Moraru și PLUS au căpușat Consiliul de Administrație prin introducerea a trei persoane loiale lor, doi membri de partid și o doamnă doctor care a refuzat constant să participe la examenele pentru ocuparea unor funcții de conducere pe care le-a ocupat prin numire.
Medicul Marinescu Dana a fost plasată de PLUS Buzău în funcția de președinte al CA de la Spitalul Săpoca. Marinescu a fost până anul trecut Director Medical la SJU Buzău. Timp de mai mulți ani, medicul a ocupat funcția prin numire venită de la Consiliul Județean Buzău, ”patronul” spitalului județean.
Al doilea membru introdus pe criterii politice în CA este domnul Găman Nicolae, un ilustru tânăr lipsit de orice experiență în domeniul socio-medical. Conform informațiilor regăsite pe pagina sa de Facebook, Găman ar fi economist. Am fi putut cunoște mai multe despre dumnealui dacă și-ar fi asumat un CV corect pe pagina de internet al spitalului.
Al treilea și cel mai important membru în schema lui Moraru este Constanda Diana Rozica, în prezent fără loc de muncă, șomeră dacă s-ar înscris la „forțele de muncă”, conform declarației de avere depusă cu ocazia candidaturii la Consiliul Local Buzău din partea USR. Doamna Rozica a fost plasată în CA Săpoca de o altă șomeră din partidul lui Cioloș, Cristea Claudia Mihaela, cunoscută ca traseistă și traficantă de influență din USRPLUS Buzău.
RozicaDoamna Rozica a lucrat o perioadă la DGASPC la Comisia pentru Protecția Copilului, după care a luat calea fast-food-urilor. Din 2016 a tot condus o șaormărie, apoi o gyroserie, iar în ultima parte a secolului XXI o burgerie, deci numai bună pentru a lua decizii la Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca!
Membrul cu numărul 4 pe tricoul PLUS este doamna Comănescu Elena, pur întâmplător soacra subalternei Perfectului Iordache, șefa Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte, doamna Comănescu Beatris. Numai neamuri peste tot, frate! De altfel, doamna Comănescu Elena de la Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali face parte din multe comisii unde OAMGMAMR-ul trebuie musai să fie prezent.
https://bz.prefectura.mai.gov.ro/despre-noi/conducere/
Aceste patru persoane aflate la dispoziția PLUS Buzău vor fi cele care vor decide soarta Spitalului Săpoca pentru o perioadă nedeterminată sau până când Moraru va decide care va fi soarta lor.
Concurs pentru funcția de manager al SPMS Săpoca
În data de 16 iulie 2021m Guvernul României a publicat pe site-ul posturi.gov.ro anunțul pentru postul de Manager de spital – Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca, județul Buzău http://posturi.gov.ro/post/manager-de-spital-spitalul-de-psihiatrie-si-pentru-masuri-de-siguranta-sapoca-judetul-buzau/
După cum prea bine se știe, Ministerul Sănătății este condus de partidul PLUS (USRPLUS) prin doamna Ioana Mihăilă, înlocuitoarea președintelui USRPLUS București, Voiculescu Vlad – Putzăilă cum i se mai spune prin partid. Ca fapt divers, Voiculescu face valuri prin Capitală la adresa primarului Nicușor Dan, cel care a creat posibilitatea apariției în lumea politică și administrativă a unor nepregătiți precum Voiculescu, Moraru, Iordache, Ivan etc.
Concursul va avea loc la sediul Spitalului de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca în perioada 23 august – 08 septembrie 2021. Condițiile de participare pot fi găsite în link-ul indicat mai sus sau la adresa https://www.hsapoca.ro/docs_concursuri/20210716/Anunt_concurs_manager_2021.pdf
Dar ceva e putred în Săpoca! Mi se pare dubios faptul că niciun membru de la USRPLUS Buzău nu promovează public acest examen pentru ocuparea postului de Manager al Spitalului Săpoca, de altfel un spital foarte important ce deservește nu mai puțin de 11 județe, un spital cu nu mai puțin de 800 de angajați, un spital care colaborează direct cu Ministerul Justiției (nu-i așa, Zoli?) și Ministerul de Interne.
Anunt_concurs_manager_2021De organizarea acestui concurs se ocupă Consiliul de Administrație condus de cei enumerați mai sus. Medicul Marinescu care va fi președintele comisiei de concurs are oarece experiență administrativă, dar mi se pare amuzant și în același trist că niște membri de partid precum Găman și șomera Rozica vor decide cine vor fi ceilalți membri ai comisiei de concurs și a celei de contestații, printre care obligatoriu trebuie să se regăsească persoane cu experiență minim 3 ani ca manager de spital sau să fie cadre didactice universitare în specialitatea management sau sănătate publică și management.
Deja impuși de PLUS în CA-ul spitalului Săpoca au încălcat regulamentul de organizare și desfășurare a concursului stabilit de Ministerul Sănătății.
Capitolul 1 – Dispoziții Generale, art. 2 din Regulament spune clar și pe înțelesul oricărui om decent și onest: Consiliul de administrație al spitalului public adoptă o decizie privind componența comisiei de concurs și a comisiei de soluționare a contestațiilor cu cel puțin 30 de zile înainte de data-limită de depunere a dosarelor de înscriere la concurs.
Conform programului stabilit anterior de Consiliul de Administrație sub atenta îndrumare a Ministerului Sănătății, data-limită de depunere a dosarelor de înscriere la concurs este 20 august 2021, ora 14.00. Azi suntem în 26 iulie, dar pe site-ul https://www.hsapoca.ro/index.php?pg=concursuri.php nu am găsit nimic, ultima actualizare fiind din data de 23 iulie 2021. Moraru, știi ceva despre asta? Pregătiți pe cineva special care să câștige conducerea acestei instituții (văcuță de muls) din Sănătate? Tu cei vei avea de câștigat din asta? Vreo poliță de asigurare pentru candidatura de pe locul 1 la Camera Deputaților în 2024?
Moraru, faceți și voi un concurs corect la Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca, că am văzut cum cereți asta lui Nicușor Dan în Capitală? Dar cu „emigranții politici” din PLUS Buzău ce veți face?