CATERINKACULTURĂPOLITICĂRECENTE

Maneaua lui Ciucă a fost creată la Buzău

 

Vorbim aici despre un brainstorming calificat, în cadrul căruia au fost create atât versurile cât și linia muzicală ale celei mai recente creații artistice semnată de celebrul manelist, domnul Dani Mocanu, interpret și proxenet care, după informațiile noastre, nu ar avea legături de familie cu președintele PNL Buzău, domnul Adi Mocanu.

Brainstorming-ul, o tehnică de creativitate în grup, menită să genereze un număr mare de idei pentru soluționarea unei probleme, a avut loc pe 9 aprilie 2024 la o masă rotundă dintr-o cârciumă din localitate, cu ocazia ultimei vizite oficiale a lui Nicolae Ciucă la Buzău.

Gheorghe Coman (stânga) și Silviu Roșioru (dreapta).
Gheorghe Coman (stânga) și Silviu Roșioru (dreapta).

La masa respectivă, la un pahar de Petro Vaselo, vinul de suflet al lui Nicolae Ciucă, alături de general au luat loc Deputatul Auto (Gheorghe Coman), Frățiorul Pele (Silviu Laurențiu) și Lucian Bode (fost ministru de Interne).

Ideea genială de a i se compune o manea generalului Ciucă a venit din partea nucleului dur din PNL Buzău, format din câțiva condamnați penal de justiția română și de cea thailandeză.

Roșioru și fanul său nr.1, Dan Diaconescu, în campanie electorală.
Roșioru și fanul său nr.1, Dan Diaconescu, în campanie electorală.

Gheorghe Coman, condamnat pentru corupție, Narcis Moraru, condamnat pentru proxenetism și sechestrare de persoane, Ionuț Buliarcă, condamnat pentru efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos (a umblat cu cardul la maimuță sau cu maimuța la card), sunt antrenați și susținuți de nimeni altul decât Silviu Roșioru, locul 2 pe lista PNL Buzău la Camera Deputaților, bine-cunoscut pentru dragostea sa față de interlopi, bombardieri și penali.

Dacă ți-a plăcut acest articol înseamnă că îți pasă. Dacă vrei să afli și mai multe despre corupția din județul Buzău și cum te afectează asta, poți dona aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!