Memoriul de la Colegiul „Hasdeu”, fără asumare publică din partea semnatarilor
Memoriul transmis Inspectoratului Școlar Județean Buzău de cadre didactice de la Colegiul Național „B. P. Hasdeu”, prin care se solicită reanalizarea oportunității numirii Ancăi Florea în funcția de director adjunct, a fost semnat de 27 de profesori, nu de 40, așa cum s-a vehiculat inițial în mediul online.
Informația a fost confirmată de Mioara Sîngeorzan, inspector pentru management instituțional și asigurarea calității în cadrul ISJ Buzău. Potrivit acesteia, documentul primit de instituție are două pagini: prima cuprinde textul memoriului, iar cea de-a doua conține lista petenților și semnăturile acestora.
La finalul listei apare solicitarea ca răspunsul Inspectoratului să fie transmis la adresa de e-mail elenanastasoiu@yahoo.com, ceea ce indică faptul că Elena Viorica Năstăsoiu, Barbi pentru cunoscători, fostă „trompetă” a lui George Simion la Buzău, a fost persoana de contact a grupului de semnatari.

Documentul invoca existența unor tensiuni și conflicte în colectivul profesoral, precum și a unui climat organizațional caracterizat de lipsă de respect, colaborare și încredere. Autorii mai susțineau că anumite postări realizate pe rețelele de socializare, în calitate de reprezentant al colegiului, ar ridicat semne de întrebare cu privire la corectitudinea examenului de admitere în clasa a V-a, examen despre care vom vorbi pe larg separat, în viitorul apropiat.
După ajungerea memoriului în spațiul public, persoanele indicate drept semnatare nu au oferit, până în prezent, o asumare publică a documentului. Acestea au fost solicitate, prin intermediul secretariatului Colegiului Național „B. P. Hasdeu”, să răspundă la 27 de întrebări privind data și împrejurările semnării, persoana care le-ar fi prezentat documentul, motivele concrete ale demersului și natura informațiilor cuprinse în memoriu.
Întrebările au vizat inclusiv dacă semnatarii au citit integral documentul, dacă au verificat personal afirmațiile, dacă au fost martori direcți ai situațiilor descrise și dacă au avut conflicte sau interese profesionale legate de funcția de director adjunct. Au fost solicitate, de asemenea, clarificări privind transmiterea memoriului către presă și către alte persoane din afara instituției.

Martin Elena Liliana, Năstăsoiu Elena, Tarara Gheorghe, Mocanu Madi, Preda Tudor Ana, Olteanu Cristina, Matiu Gabriela, Ioniță Gabriel, Raicu Viorica, Mihălcescu Cătălin, Trifan Otilia, Țîrlea Violeta, Amaricăi Mihaela, Țîrlea Marius, Frățilă Constantin, Ionașcu Marian, Ursachi Sanda, Pascu Daniela, Ursache Cornel, Gaitanovici Viviana, Mândruță Tănăsescu Virginia, Popescu Sebastian, Voicu Amalia, Petroșel Andreea, Ghiță Luminița, Trocaru Maria, Trocaru Dana.
Niciunul dintre semnatarii indicați nu a răspuns solicitărilor de clarificare. Tăcerea acestora nu demonstrează că acuzațiile sunt neadevărate, dar lasă fără răspuns întrebări importante despre asumarea conținutului, baza factuală a afirmațiilor și traseul memoriului după transmiterea sa către Inspectoratul Școlar Județean Buzău.
În lipsa unor precizări din partea semnatarilor, rămân de clarificat atât autenticitatea și condițiile semnării, cât și existența unor situații concrete care să susțină acuzațiile formulate.
După ce a aflat din presă despre existența acestui memoriu, doamna Anca Florea s-a exprimat public pe pagina sa de Facebook, însă Inspectoratul Școlar Județean Buzău, destinatarul memoriului, nu a făcut-o până la ora publicării acestui material.
Scrisoarea lui Matiu
În loc să adopte o poziție publică, având în vedere că memoriul semnat de ei a ajuns în presă, grupul a apelat la profesoara de limba și literatura română Gabriela Matiu pentru lansarea unui nou atac la adresa profesoarei Anca Florea. De această dată, au făcut-o pe un canal intern, mai precis pe grupul de WhatsApp al profesorilor de la Hasdeu, de unde sperau să nu mai ajungă în presă. Totuși, textul a apărut în spațiul public, Gazeta Buzoiană publicând integral scrisoarea a doua zi după apariția acesteia în grupul de WhatsApp al profesorilor de la Hasdeu.
Textul este o scrisoare polemică, construită ca un rechizitoriu personal și profesional. Gabriela Matiu încearcă să demonstreze că destinatara nu este potrivită pentru o funcție de conducere, invocând relațiile tensionate cu colegii, presupusa lipsă de colaborare, reacțiile publice și un stil managerial lipsit de empatie.
Scrisoarea, care se dorea a fi una de înaltă ținută intelectuală, s-a dovedit a fi una de mahala, fiind grav afectată de tonul insultător, de afirmații prezentate ca certitudini fără probe și de amestecul dintre critică profesională, acuzații personale și judecăți de intenție, lucruri care îi reduc credibilitatea și poate transforma scrisoarea dintr-un demers critic într-un document vulnerabil juridic și instituțional.
Din cei 27 de profesori semnatari ai memoriului transmis Inspectoratului Școlar Județean Buzău, doar 10 au aderat la scrisoarea lui Matiu, profesoară de limba și literatura română, dominată de atacuri personale și acuzații insuficient argumentate: Elena Năstăsoiu, Daniela Pascu, Virginia Tănăsescu Mândruță, Elena Liliana Martin, Viorica Raicu, Marius și Violeta Țîrlea, Madi Mocanu și Viviana Gaitanovici.
Până la publicarea acestui material, niciunul dintre profesorii indicați drept semnatari ai memoriului nu a răspuns întrebărilor transmise pentru clarificarea autenticității documentului, a împrejurărilor semnării și a afirmațiilor cuprinse în acesta. Persoanele vizate, conducerea Colegiului Național „B. P. Hasdeu” și Inspectoratul Școlar Județean Buzău, sunt invitate să transmită puncte de vedere, care vor fi publicate integral, cu respectarea dreptului la replică.




