ADMINISTRAȚIEINVESTIGAȚIIJUSTIȚIEPOLITICĂRECENTE

D.S.V.S.A Buzău, o instituție capturată de câțiva funcționari și un vicepreşedinte al A.N.S.V.S.A

 

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranță Alimentelor Buzău este o structură teritorială subordonată Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (A.N.S.V.S.A.).

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A.) funcţionează ca autoritate de reglementare în domeniul sanitar-veterinar și pentru siguranţa alimentelor, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și în coordonarea prim-ministrului.

În general și conform legislației, scopul principal al Direcțiilor și al Autorității sunt sănătatea publică  și siguranța alimentelor, sănătatea și bunăstarea animalelor.

Realitatea, însă, stă cu totul diferit. Cel puțin la Buzău, subordonata Guvernului este controlată de ani buni de o clică de medici veterinari care s-au adunat într-un soi de cartel, de unitate represivă aflată la comanda partidului cu cei mai mulți fermieri și zootehniști din România – PSD.

O piramidă controlată de la nivel central de Dănuț Păle, vicepreședinte A.N.S.V.S.A., fost deputat PSD Buzău, afacerist cu furaje și medicamente de uz veterinar, deținător de facto al unei societăți comerciale ce operează în domeniul veterinar.

Nivelul imediat inferior este ocupat de Directorul Executiv de la DSVSA Buzău, Dragnea Adonis Laurențiu. Doctor în medicină veterinară. Plagiat. Răspunde direct și prompt la ordinele lui Păle. Afacerile sale private se desfășoară în zona imobiliarelor, caselor de amanet și turism. Coordonează și controlează activitatea pionilor lui Păle.

Pionii lui Păle

Mihalcea Stelian, Șef Serviciu Control Oficial Sănătate și Bunăstare Animale la DSVSA Buzău. Deținător de facto de ferme de animale și afacerist în același domeniu.

Controlează o societate comercială care îi poartă numele, SC Mihalcea Farm SRL. Profitul net pe anul 2021 a fost de 355.793 lei. Persoana căreia i-a încredințat firma este un medic veterinar condamnat fără acord de recunoaștere pentru infracțiunea de cumpărare de influență.

Caloian Mihail Victor, Șef Serviciu Catagrafie, Autorizare, Înregistrare și Evidență Informatizată la DSVSA Buzău.

Proprietar de facto al SC Victofarm SRL, societate pe care a înființat-o în 1998 împreună cu o altă persoană. În 2002, Caloian și asociatul său au cedat acțiunile către Caloian Maria și Caloian Oana-Marcela.

În prezent, asociații SC Victofarm SRL sunt Caloian Maria (mama lui Caloian Mihail Victor) și Doană Valentin, un celebru medic veterinar cu domiciliul în Țintești pe care îl vom regăsi în mai multe firme ale șefilor din DSVSA Buzău. Inclusiv în afacerea privată a vicepreședintelui ANSVSA, Păle Dănuț.

Însă, afacerea principală a doctorului veterinar Caloian este alta. SC Carpatic Depo Vet SRL. Nici această firmă nu este înregistrată pe numele său, ci pe al tatălui, Caloian Gheorghe și, din nou, Doană Valentin. Activitatea principală conform codului CAEN: 7500 – Activități veterinare.

Doană a fost introdus în firmă în 2020. În același an s-a decis mutarea sediului social al societăţii din mun. Buzău, Prelungirea Horticolei, parcela 982, tarlaua 35, jud. Buzău, în satul Valea Părului.

La aceeași dată, Caloian și Doană au înfiinţat și un nou punct de lucru situat în mun. Buzău, Şoseaua Nordului nr. 9A, jud. Buzău. Practic, la această adresă ar fi trebuit să funcționeze depozitul farmaceutic veterinar al societății. Doar că nu prea mai e de găsit.

Activităţile declarate la sediul din Şoseaua Nordului nr. 9A sunt următoarele: 5210 – Depozitări; 4646 – Comerţ cu ridicata al produselor farmaceutice; 4621 – Comerţ cu ridicata al cerealelor, seminţelor, furajelor şi tutunului neprelucrat.

Bilanțul SC Carpatic Depo Vet SRL pe anul 2021 a fost unul negativ (-71.082 lei la o cifră de afaceri de 1.028.463 lei, semn că Doană nu prea se pricepe la afaceri. Sau poate cine știe… cert este că în prezent firma se află în procedură de faliment, administratorul judiciar desemnat de Tribunalul Buzău făcând eforturi să identifice și să valorifice bunurile din averea debitoarei.

La finalul episodului, o întrebare firească: au fost vreodată controlate de către DSVSA Buzău firmele lui Caloian Mihail Victor, Șef Serviciu Catagrafie, Autorizare, Înregistrare și Evidență Informatizată la DSVSA Buzău?

Următorul episod – Marele Păle și ținteșteanul Doană, soldatul bun la toate

Dacă ți-a plăcut acest articol înseamnă că îți pasă. Dacă vrei să afli și mai multe despre corupția din județul Buzău și cum te afectează asta, poți dona aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!