Bogdan Despescu ministru de Interne?
Despescu și plagiatul care-i pune bețe-n roate
În ultimele săptămâni s-a vorbit din ce în ce mai mult că Bogdan Despescu se află în ”pole position” pentru a prelua conducerea Ministerul Afacerilor Interne (MAI) după o rețetă a succesului precum cea a lui Petre Tobă (fost inspector general al Poliției Române, secretar de stat în MAI și apoi a devenit direct ministru de Interne). Unii îl dau ca sigur pe Despescu, actual secretar de stat în MAI ca viitor ministru.
Șansele lui Despescu de a ajunge ministru în luna mai sunt însă destul de mici, având în vedere că s-a descoperit că și-a plagiat teza de doctorat, problemă de care este acuzat, în prezent, și actualul ministru de Interne.
Bogdan Despescu s-a înscris la doctorat în 2007, când ocupa funcția de adjunct al șefului IPJ Buzău și a obținut titlul de doctor în iulie 2010.
Coordonator i-a fost Ioan Dascălu, cel care – alături și Gabriel Oprea, fost vicepremier și ministru de Interne, și de Costică Voicu, fost rector al Academiei de Poliție – a pus în 2002 bazele domeniul doctoral Ordine Publică și Siguranță Națională (OPSN).
În 2020, jurnalista Emilia Șercan a scos în evidență doctoratul plagiat de Bogdan Despescu și a venit cu o serie de dezvăluiri privind sursele de la care s-a „inspirat” secretarul de stat al MAI.
Articolul integral poate fi citit pe site-ul Puterea.ro.