ADMINISTRAȚIEMEDIURECENTE

Toma vs. NERO sau cum unirea Buzău – Țintești, moftul lui Toma, poate bloca o investiție de 1,4 miliarde de euro în România

În data de 25 august 2021, la prima dezbatere publică pe tema referendumului din 26 septembrie 2021 pentru unirea Municipiului Buzău cu Comuna Țintești, am adus în atenția buzoienilor, poate și a primarului Toma, proiectul unui parc eolian uriaș ce va fi dezvoltat (și) pe raza UAT Țintești pe o suprafață cumulată de peste 200 ha concesionată de UAT Țintești către societatea comercială First Look Solutions SA din București.

În mod normal 200 de hectare disponibilizate definitiv dintr-un total de 7200 nu ar fi fost o problemă. Dar este din moment ce UAT Țintești a concesionat pe 49 de ani 200 din 485 de hectare din proprietatea publică și privată.

1

 

Întrebat despre acest mare proiect de interes național, Toma a părut surprins, răspunsul său fiind  total pe lângă subiect. Cel puțin așa a lăsat impresia atunci.

La cea de-a treia dezbatere publică organizată în data de 08 septembrie 2021 în prezența domnului Ilie Bolojan – președintele CJ Bihor – Toma m-a atacat recurgând din nou la tot felul de tertipuri, ca să nu le numesc minciuni, spunând:

Sunteți în mare defect ca să spun așa. Parcul ăla de 200 de hectare înseamnă 9 turbine eoline pe o pășune concesionată de comuna Țintești 1800 de metri pătrați, adică 20 metri pătrați pentru fiecare stâlp de eoliană. Ați transformat ăia 1800 metri pătrați 20 X 9, i-ați transformat în 200 de hectare. Ăsta este adevărul! Pe un câmp între Țintești și Maxenu, pe pășunea aia acolo, vor intra 9 eoliene. Ăsta este adevărul!

Investiția de un miliard de euro despre care nu vorbește nimeni. Olandezii vor să facă un parc eolian gigantic în România, este titlul unui articol publicat în februarie 2018 pe site-ul economica.net

Nici la Buzău nu a vorbit nimeni despre acest proiect care, după ce va fi finalizat, ar urma să primească titlul onorific de cel mai mare parc eolian din Europa, deși în județul Buzău vor fi ridicate 120 de turbine, de 4 MW fiecare. Ciudat, nu?

3

 

Dar înainte de apariția acestui titlu, romanialibera.ro scria că proiectul gigantic a încins spiritele pe piața locală de energie, stârnind curiozitatea jucătorilor din domeniu. Potrivit datelor de pe site-ul companiei, NERO Renewables plănuiește să instaleze 362 de turbine eoliene în trei locuri diferite din sud-estul României, cu o capacitate totală de circa 1.000 MW, care vor genera până la 3 TWh electricitate pe an.

Capacitatea de producție de energie electrică este împărțită între două județe, Constanța (530 MW) și Buzău (500 MW).

În total, producţia anuală ar fi de circa 3 TWh de energie electrică, adică mai mult de 5% din producţia naţională. Ar fi cea mai mare investiţie din domeniul energiei regenerabile care să fi fost vreodată făcută în România.

NERO Renewables BV este o persoană juridică organizată şi care funcţionează în conformitate cu legile din Olanda, cu sediul social în Groningen.  NERO Renewables Romania SA este asocierea dintre NERO Renewables BV și NERO Adamdel Renewables – S.A., persoană juridică organizată şi care funcţionează în conformitate cu legile din România, cu sediul social în Bucureşti.

NERO înseamnă de fapt prescurtarea de la Netherlands-Romania, şi este mai mult decât un proiect comercial, iată de ce: Fiecare stat membru al Uniunii Europene şi-a asumat o ţintă de producţie de energie electrică din surse regenerabile, cu orizonturi de timp determinate. Dacă România a îndeplinit încă de acum cinci ani ţinta pentru anul 2020 (24,7% din producţie a fost „verde” încă din 2015, în condiţiile în care ţinta este de 24%, pentru 2020), Olanda este încă departe de orice ţintă asumată.

Turbină eoliană în satul Călțuna, comuna Smeeni
Turbină eoliană în satul Călțuna, comuna Smeeni

 

De ce ar mai investi cineva atât de mult într-un domeniu în care schema suport a fost deja diminuată, iar România are deja peste 4.000 MW instalaţi în eolian? Răspunsul este simplu: pentru că, în primul rând, beneficiar ar fi nu o companie, ci o ţară, şi anume Olanda.

Dar să revenim la oile noastre, de fapt cele de la Buzău, respectiv Țintești.

Societatea Comercială FIRST LOOK SOLUTIONS – S.R.L din București a fost înfințată în anul 2010 de către domnul Balaban-Grăjdean Alexandru Răzvan.

În calitatea sa de acționar unic, în anul 2012 domnul Balaban a încheiat mai multe contracte de asociere în participațiune și de constituire a dreptului de uzufruct, ulterior pentru dreptul de superficie cu UAT Costești, UAT Gherăseni, UAT Țintești, UAT Smeeni, UAT Luciu și UAT Pogoanele.

2

 

Începând 28 iulie 2020, toate drepturile mai sus menționate au fost transferate către NERO Renewables Romania SA, firmă care înainte cu două săptămâni achiziționase 100% din acțiunile firmei First Look Solutions SA.

Societatea First Look Solutions SA, între timp, cu numai trei luni înainte de vânzarea acțiunilor, își mărise numărul de acționari de la unu la cinci, patru persoane fizice și una juridică. Detaliile afacerii cu vânt românesc le veți afla într-un material următor.

Ț I N T E Ș T I

Demersurile pentru punerea în aplicare a proiectului parcului eolian au început luna decembrie 2012. First Look Solutions, pe atunci doar un SRL a depus la Agenția pentru Protecția Mediului Buzău documentația pentru obținerea Deciziei Etapei de Încadrare pentru proiectul „Structuri constructive de susținere și infrastructură necesară realizării unui parc eolian în comuna Țintești ” propus a fi realizat în extravilanul comunei Țintești.

După apariția unor modificări în proiect, în data de 21 iulie 2017,  la cererea SC First Look Solutions SRL, Agenția pentru Protecția Mediului Buzău a revizuit decizia anterioară, mai ales că între timp apăruse un element foarte important: proiectul se muta din extravilan în intravilan.

Gherăseni - sondă măsurare debit aer și temperatură
Gherăseni – sondă măsurare debit aer și temperatură

 

La sfârșitul lui 2012, firma bucureșteană amplasase pe raza comunei Gherăseni o sondă de măsurare a vântului. Din datele culese timp de cinci ani de aparatura montată pe stâlpul înalt cât o turbină eoliană, a rezultat că cel puțin pe raza UAT Țintești proiectul trebuie mutat din extravilan în intravilan.

Proiectul urmează a fi realizat pe un teren constituit din pășuni, cu suprafața de 2.017.745 mp (202 ha), aflat în INTRAVILANUL COMUNEI ȚINTEȘTI, în proprietatea privată a comunei Țintești și în administrarea Consiliului Local al Comunei Țintești, înscris în cărțile funciare ale comunei Țintești jud. Buzău, cu numerele: 26931, 26932, 20734, 25872, 20736, 20746, 20731, 25873, 20722, 20727, 22496, 22525, 26080 și 24610, cu acordarea drepturilor de uz, superficie şi uzufruct companiei FIRST LOOK SOLUTIONS S.A. în baza contractelor anterior menționate.

3

Să ne reamintim ce spunea Domnul Nostru Toma în data de 8 septembrie 2021 în prezența prietenului său, președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan:

Sunteți în mare defect ca să spun așa. Parcul ăla de 200 de hectare înseamnă 9 turbine eoline pe o pășune concesionată de comuna Țintești 1800 de metri pătrați, adică 20 metri pătrați pentru fiecare stâlp de eoliană. Ați transformat ăia 1800 metri pătrați 20 X 9, i-ați transformat în 200 de hectare. Ăsta este adevărul! Pe un câmp între Țintești și Maxenu, pe pășunea aia acolo, vor intra 9 eoliene. Ăsta este adevărul!

Iată, domnule primar Constantin Toma, că  adevărul ce reiese din documentele încheiate între UAT Țintești și FIRST LOOK SOLUTIONS SRL, nu din ce sau de unde v-ați informat dumneavoastră, este diferit!

1

 

Având în vedere că este un subiect de interes național, ce ține de domeniul strategic al producerii de energie electrică, acest subiect trebuie tratat cu maxima responsabilitate de toate părțile implicate. Pe cale de consecință, recomand în cadrul analizei pe care o va face, în comun, ANRE, Transelectrica și Ministerul Energiei, să se țină cont de tendința de creștere continuă a ponderii de energie regenerabilă în mixul de energie, lucru impus de CE prin noile ținte pentru statele membre. De asemenea, analiza trebuie să identifice soluții pentru integrarea unor noi capacități de producție din surse regenerabile in Sistemul Energetic National. Și nu în ultimul rând, le adresez tuturor parților implicate, rugămintea /recomandarea să trateze aceste subiecte deschis, la vedere, pentru a se asigura transparența în luarea acestor decizii de importanță națională“, afirma în 2018 George Niculescu, fost prefect al Județului Constanța, în prezent secretar de stat la Ministerul Energiei.

Mai multe detalii despre proiectul olandez puteți găsi și aici https://www.nerojp.nl/project/

 

 

 

 

Dacă ți-a plăcut acest articol înseamnă că îți pasă. Dacă vrei să afli și mai multe despre corupția din județul Buzău și cum te afectează asta, poți dona aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!