PNL – Emoții mari în PSD Buzău
Decizia care se va lua mâine în Biroul Permanent Național al PNL va fi una care poate afecta o bună parte din poporul pesedist din județul Buzău, iar aici mă refer la cei peste 140 de directori de instituții și la alte câteva sute de angajați din subordinea lor.
Prezența de sâmbătă la Guvern a lui Gabriel Avrămescu împreună cu primarii PNL a fost facilitată de cel care l-a creat, nașul său, condamnatul Cristinel Bîgiu, păpușarul din spatele scenei liberale buzoiene compusă din Cristinel Romanescu, Erland Cocei, Ionuț Iuga, Viorel Ștefu și restul piunezelor. Această echipă este exact cea care a pierdut lamentabil alegerile locale 2020, motiv pentru care Ludovic Orban a cerut demisia lui Romanescu, chiar dacă acesta a scos un scor peste cel al partidului, fapt datorat ultimului blat pe care l-a făcut împreună cu tovarășul său roșu, Ciolacu, chiar împotriva candidaților săi.
Cine este Avrămescu?
Fost consilier al lui Bîgiu în vremea când acesta ocupa funcția de Prefect al Județului Buzău, fan al lui Marcel Ciolacu care l-a și promovat la București în 2004 în timpul guvernării Năstase oferindu-i un post de consilier în Ministerul Integrării Europene. Din această poziție i-a coordonat și controlat pe toți directorii de deconcentrate, parte dintre ei fiind și azi pe funcții și direcționând sume importante de bani către partid.
Din 2013 a fost mutat de Bîgiu în județul Galați, la început ocupând un post de Director executiv în cadrul Serviciilor Interne din Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați. După mai puțin de trei ani, Avrămescu a fost promovat Director General ANAF– Direcția Generală de Investiții, Achiziții Publice și Servicii Interne, ocupând și alte posturi de director executiv sau director general în cadrul DGRFP Galați sau ANAF până anul trecut când a fost numit Prefect al Județului Galați.
CV-Avramescu-Gabriel-Ioan-1-1Ciolacu, Bîgiu și PSD Buzău
Aparatul de propagandă al PSD Buzău nu este format din leșinații care-i trâmbițează pe Ciolacu și Neagu pe majoritatea grupurilor de Facebook controlate de PSD, ci chiar directorii de instituții care se simt amenințați cu ”lăsarea la vatră” în cazul în care la șefia PNL ar ajunge altcineva decât unul din aripa Romanescu, cel bănuit de legături strânse cu Serviciile, la fel ca Avrămescu, posibilul înlocuitor.
Directorii, ca de fiecare dată, au avut contribuții financiare majore la campania electorală recent încheiată. Acest mecanism prin care directorii de deconcentrate s-au implicat direct în campanie sau au susținut cu bani primarii PSD este unic în România în timpul guvernării liberale. Poate că ați remarcat faptul că până azi, în județul Buzău niciun director nu a fost schimbat din funcție. Oare de ce?
Director – Comisar șef adjunct
Spre exemplu, șeful Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Buzău este domnul Nicușor Dinulescu. Se află pe funcția asta de când se știe, nimeni nu l-a deranjat vreodată, deși este de o incompetență halucinantă. Provine din vechiul PDL unde a contribuit cu sume importante de bani pentru a i se permite să se lege cu cătușele de biroul său. În septembrie 2019, la ultimul Congres extraordinar al PSD Buzău când Ciolacu a fost reales președinte al organizației județene, Dinulescu era în sală și aplauda frenetic toată caricatura aia de adunare pesedistă.
Înainte și după întâlnirea cu Victor Paul Dobre și Robert Sighiartău, primarii PNL au fost sunați de piticul prono din CJ, acesta promițându-le alocări de sume de bani mai mari dacă îi vor susține pentru președinția PNL Buzău pe Cocei sau Avrămescu. Sau băiețașii din instituții care nu prea trec pe la serviciu, Cosmin Șontică de exemplu, profesorul-jurnalist PSD, care încasează bani publici, la fel ca soția sa la AJPIS. Profesorașul de la Palatul Copiilor deja și-a exprimat admirația specifică slugilor față de Avrămescu în mediul online, pe Facebook și site-ul familiei.
Așadar, emoțiile cele mai mari sunt în tabăra PSD, recentele investiții în campania electorală pentru locale riscând să nu mai fie recuperate vreodată, iar viitorul lor să fie mai mult decât sumbru. Doar Avrămescu, omul lui Ciolacu și Bîgiu le poate garanta o victorie ușoară la alegerile parlamentare din 06 decembrie 2020. Pentru cine va juca noul președinte PNL Buzău? Pentru PSD sau pentru liberalii buzoieni?