Nu mai ucideți câini comunitari!
Despre ilegalitățile primarului orașului Nehoiu se pot scrie pagini întregi de articole și investigații, însă asta ar însemna ca timp de un an, o echipă de jurnaliști de investigații să se ocupe doar de acest subiect: Milea Ionuț. Printre cele câteva sute de contracte din diferite domenii încheiate de Milea în calitate de primar din ultimii patru ani, mi-au atras atenția în mod special cele referitoare la gestionarea câinilor comunitari din orașul Nehoiu.
Deși la nivel european există reglementări și principii prevăzute în Cartea şi Convenţia europeana pentru protecţia mediului şi dezvoltare durabilă – Recomandarea 1.130/1990 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, prevăzute și în Ordonanţa Guvernului României nr. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, aprobată cu modificări prin Legea nr. 3/2003, şi în Ordonanţa Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 515/2002, Hotărârea Guvernului nr. 955/2004 pentru aprobarea reglementărilor-cadru de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, Ordonanţa de Urgenţa a Guvernului nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, aprobată prin Legea nr. 227/2002, Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilităţi publice, la Nehoiu s-a continuat și preferat vânarea și uciderea câinilor fără stăpân în cel mai brutal mod posibil.
Contracte-HeremyÎn orașele civilizate serviciul public de ecarisaj se desfăşoară sub autoritatea administraţiei publice locale, care controlează gestionarea serviciului şi urmăreşte realizarea obiectivelor stabilite în domeniu, pe plan local. Funcţionarea acestui serviciu de ecarisaj se face în condiţii de transparenţă prin consultarea cu utilizatorii şi asociaţiile lor reprezentative, precum şi cu organizaţiile şi asociaţiile de protecţia animalelor.
Obligat de lege și de moralitatea de profesor de religie ortodoxă, unul dintre primele proiecte pe care Milea era obligat să le inițieze în mandatul care se încheie pe 28 septembrie 2020 trebuia să fie cel ce privește protecția animalelor, prin construirea unui adăpost public unde să salveze și să îngrijească cânii abandonați în orașul Nehoiu. Cu banii pe care livrează an de an firmei PSD specializată în uciderea câinilor, ar fi reușit să construiască un adăpost modern la standarde europene.
Deși a avut toate fondurile și pârghiile necesare înființării serviciului de ecarisaj Nehoiu, Milea a preferat să vândă câinii din cartierele orașului unei firme private care se ocupă cu capturarea, comercializarea și uciderea câinilor. Și nu vândut câinii și serviciile unei firme oarecare, ci către SC Heremy Vet-Clinic SRL cu sediul în Boldești-Scăieni, firma lui Herescu Emilia cunoscută în toată țara drept cea mai înverșunată ucigașă de câini.
Medic veterinar de meserie, a obținut cu sprijinul lui Marcel Ciolacu contracte de servicii de capturare și ucidere a câinilor fără stăpân în valoare de câteva sute de mii de euro de la zeci de primării din România, deși legea nu permite capturarea câinilor la distanțe mai mari de 25 de km. Nu-i așa că nu ați auzit până acum de localitatea Boldești-Scăieni? Se regăsește în județul Prahova la 75 de km de Nehoiu. Ca și celelalte contracte, cel cu Primăria Nehoiu este ilegal, având în vedere că vorbim de contracte de prestări servicii, și nu de concesiune a serviciilor de gestionare a câinilor fără aparținător, așa cum prevede legea.
Câini-capturațiSuma totală pe care primăria Nehoiu o plătește ucigașei de câini din Prahova se ridică aproape 1 miliard de lei vechi pentru doi ani la care se mai adaugă serviciile de neutralizare (incinerare) a cadavrelor rezultate în urma uciderii câinilor. Deși am solicitat primarului Milea punerea la dispoziție a tuturor contractelor ce privesc câinii comunitari din Nehoiu, edilul mi-a trimis doar contractul încheiat pe 1 an și actul adițional care prelungea colaborarea până pe 23 octombrie 2020.
NeutralizareO altă ilegalitate comisă de Milea este aceea că, nu are încheiat un contract cu un medic veterinar, deși Legea 1160/1998 și Legea 258/2013 ce modifică și completează OUG nr. 155/2001 prevăd încheierea de astfel de contracte. De domeniul penal este faptul că la capturările ilegale din Nehoiu nu participă, deși obligatoriu, un medic veterinar așa cum este prevăzut de lege.