ADMINISTRAȚIEEDUCAȚIEPOLITICĂ

Comunicat de presă PNL Buzău

Gabriel Avrămescu, deputat PNL Buzău: În județul Buzău, sunt doar 8 creșe pentru copii! Atragerea de fonduri prin Programul Național de Construcții de Creșe al Ministerului Dezvoltării este vitală pentru județul nostru.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației estimează construcția a aproximativ 200 de creșe, la nivel național, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. La propunerea ministerului de resort, Guvernul a alocat 370 de milioane de euro, din fondul pentru Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru construcția creșelor. Aceste unități vor fi construite după respectarea a trei tipare prestabilite în functie de suprafața de construcție și de numărul de antepreșcolari.

“370 de milioane de euro vor fi la dispoziția primăriilor din toată țara pentru construcția de creșe noi, moderne, la standarde europene. Singura condiție: depunerea unui proiect eligibil! La nivelul județului Buzău, sunt doar 8 creșe pentru antepreșcolari, cinci aflându-se în municipiul Buzău, două la Râmnicu Sărat și una la Berca. În restul județului, NU EXISTĂ astfel de centre pentru copii. De ce ne mai mirăm că buzoienii aleg să-și întemeieze o familie în altă parte, dacă acasă nu sunt condiții civilizate pentru tineri? Sprijinirea familiilor, încurajarea natalității și susținerea tinerelor mame în întoarcerea lor pe piața forței de muncă trebuie să reprezinte o prioritate pentru o comunitate”, a precizat Gabriel Avrămescu, deputat PNL Buzău.

Comunicat-de-presa-30.03.2021

Creșele ce urmează a fi construite vor fi destinate fie pentru 45-50 de copii adică pentru patru sau cinci grupe, fie creșe pentru sase sau șapte grupe, unde pot fi înscriși 60 sau 70 de copii și unități pentru 10 sau 11 grupe de copii, adică unde vor fi îngrijiti peste 100 copii de până la 3 ani.

Modelele de creșe sunt prevăzute cu dormitoare, spălătorie proprie, bucătărie, sală mare funcțională, cabinet medical, camere de joacă. În plus, acestea sunt promovate după conceptul de construcție verde, eficientă economic și energetic, cu acoperiș prevăzut cu panouri fotovoltaice și cu amenajarea de spații verzi și terase înverzite. “În acest moment, Compania Națională de Investiții lucrează la întocmirea documentației tehnice a studiului de fezabilitate pentru cele trei tipuri de proiecte de creșe, urmând ca unitățile administrativ teritoriale interesate să depună solicitările la CNI și o dovadă că au în proprietate suprafața de teren impusă conform modelului pentru care optează. La nivelul Ministerului Dezvoltării se estimează

semnarea primelor contracte din toamna acestui an. Lucrările de construcție ar putea fi demarate, la sfârșitul acestui an”, a mai adăugat Gabriel Avrămescu, deputat PNL Buzău.

Accesarea fondurilor pentru construcția creșelor va fi făcută de unitățile administrative teritoriale după aprobarea Planul Național de Redresare și Reziliență în ședință de Guvern.

Biroul de presă PNL Buzău

Dacă ți-a plăcut acest articol înseamnă că îți pasă. Dacă vrei să afli și mai multe despre corupția din județul Buzău și cum te afectează asta, poți dona aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!