Cazul Dr. Ușurelu – Merei
S-au scris ceva rânduri în presa buzoiană pe marginea și despre cazul medicului de familie Maria Ușurelu de la Merei. Surprinzător de mult și aplicat, în limita posibilităților. Asta nu înseamnă că am ceva de reproșat cuiva, însă dacă se dorește cu adevărat o schimbare în Buzăul ăsta, mai ales în zona de Sănătate, atunci paradigma trebuie schimbată.
Strict ca o remarcă personală, singura publicație care nu a scris nimic, dar absolut nimic, a fost aceea a Cartelului Marcos Provit condusă de colaboratorul eroului negativ din poveste, Anghel Simona. Mai aveți vreo îndoială că Bostan Călin și Opinia nu sunt în slujba răului? În schimb, Bostan a avut grijă să promoveze aberațiile de campanie electorală emanate din Păpușel și noul său prieten, CT – City – Constantin Toma – Primarul Oraș.
Problemele medicului de familie de la Merei au început încă din luna martie a acestui an, atunci când doamna doctor Ușurelu s-a adresat primarului Chircă cu o cerere de prelungire a contractului de închiriere nr. 1265/09.12.2020. Cererea a fost expediată în 26 martie 2021, dar înregistrată la primărie în 30 martie 2021 sub nr. 3724. La această cerere primarul comunei Merei nu a răspuns.

Era greu pentru oricine, inclusiv pentru pacienți, să anticipeze încă din luna martie că primarul se va răzbuna pentru faptul că localele din septembrie 2020 medicul de familie Ușurelu nu s-a implicat în campania primarului, doctorul neimplicându-se niciodată în politică. Dar cum că în PSD Buzău există fel de fel de bande, mai mici sau mai mari, conduse nu de politicieni consacrați, ci de cele mai mici creiere, dar imenși în CV-uri, în numele celui mai mare dintre ei, Marcel Ciolacu.
Da, da, exact, în „Cazul Merei” sunt implicate mai multe persoane, politicieni, funcționari publici. Toată lumea a aruncat cu pietre doar în Chircă Ștefan, primarul PSD cu accente severe de agramatism. Puțini au fost cei care s-au încruntat către Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, recte Anghel Simona sau către șeful de la Buzău al lui Chircă, vicepreședintele Consiliului Județean, Petre Adrian Robert, personaj care ține morțiș să arate și să se comporte ca o tentativă de baronaș de provincie săracă aflată la marginea Bărăganului.
Lăsând la o parte faptul că primarul Chircă dă vina pe juristul primăriei Merei și pe consiliul local (pe care îi controlează) pentru faptul că timp de mai bine de trei luni nu au fost capabili să organizeze o licitație simplă (mai aveau încă două în lucru), în dosar a apărut o declarație care îl face complice pe primar – Am înțeles că casa de sănătate nu îi mai dă voie să funcționeze. Afirmația a făcut-o în mai multe rânduri în ultimele ședințe din cadrul consiliului local, ultima oară în data de 29 iulie 2021, adică înainte de ultima zi de contractări la CJAS Buzău.
Deși la începutul discuției avută cu primarul Chircă acesta voia să pară indiferent față de numele medicului care se va ocupa de cei 3870 de pacienți dintre care 1930 asigurați în sistemul de Sănătate, spre final a început să scoată porumbei pe gură. Am înțeles că casa de sănătate i-a dat două opțiuni: ori să vină cu un medic nou pe societatea dânsei să poată să preia să înceapă să-și facă treaba acolo, ori ca pacienții care-i are dânsa să-i vândă la alt medic. Astea-s regulile, că ea nu mai are dreptul, așa mi s-a spus de la Casă.
„Soția lu domnu’ doctor Vasilescu nu a vrut să facă chestiile alea, să vândă pacienții, să facă succesiunea. A fost doamna Vasilescu la casa de sănătate și i-a spus că nu are nevoie de așa ceva și să caute un medic s-o aducă la Lipia în locul soțului, dar numai cu condiția să rămână asistenta care o avea domnu’ doctor Vasilescu angajată. Casa de sănătate a trimis-o pe doamna doctor Toma. A venit doamna doctor Toma, a chemat pacienții cu buletinu’ și cardu’, vreo 600 și acuma nu-i mai dă voie colegiul medicilor că a primit adresă de la Casa de la București că n-are voie să facă punct de lucru la Merei. Dar așa scrie, punct de lucru la Merei, nu în toată țara.„
Prin adresa nr. 7790/17.06.2021, primarul Chircă i-a pus în vedere Dr. Ușurelu să elibereze spațiul destinat serviciilor de asistență medicală primară, spațiu ce aparține statului român.

În urma licitației organizate în 05 iulie 2021, cu 26 de zile înainte de ultima zi din perioada de contractare la CJAS Buzău, SC Ușurelu Med SRL a fost declarată câștigătoare, astfel că dosarul pentru reintrarea în relații contractuale cu Casa, după ce Anghel îl suspendase pe cel anterior, era complet. Dar Anghel Simona și-a înfipt pintenii și mai adânc în parchetul (nu Parchetul!) din Crizantemelor, nr. 18 – a inventat un presupus vid legislativ.

Întâmpinând tot felul de piedici puse de Anghel, în 29 iulie 2021, dr. Ușurelu a luat din nou calea Bucureștiului în căutarea dreptății la Casa Națională de Asigurări de Sănătate. După ore în șir petrecute prin instituție, a plecat de acolo cu promisiunea că sigur se va găsi o soluție pentru a i se rezolva problema încheierii unui nou contract pentru furnizarea serviciilor medicale la nivelul comunei Merei.
Soluția a fost pusă la dispoziția CJAS Buzău chiar de președintele CNAS, domnul Adrian Gheorghe.
Potrivit Anexei 3 la Hotărârea 1/20/07/2021 a Comisiei prevăzută la art. 2, alin. 1 din Anexa 2 la Hotărârea de Guvern nr. 696/2021 constituite la nivelul Casei de Asigurări de Sănătate Buzău, localitatea Merei figurează ca localitate deficitară din punct de vedere al existenței medicilor de familie. Totodată, în baza de date SIUI, în data de 29.07.2021, doamna doctor Ușurelu Maria figurează cu un număr de 1930 de persoane asigurate înscrise pe lista proprie, din numărul total de 4326 de persoane asigurate înscrise pe listele medicilor de familie de la nivelul localității Merei, menționate în Anexa 3 la Hotărârea nr. 1/20/07/2021 a Comisiei.
Comisia prevăzută la art. 2, alin. 1 din Anexa 2 la Hotărârea de Guvern nr. 696/2021 analizează și stabilește necesarul de medici de familie cu liste proprii, pe UAT-uri/zone urbane, situațiile de încadrare a unităților UAT/zonelor deficitare din punctul de vedere al existenței medicilor de familie, precum și numărul minim de persoane asigurate înscrise pe listele medicilor de familie din mediul rural, având în vedere faptul că prezența unui medic de familie într-o comunitate este o condiție necesară garantării dreptului constituțional la ocrotirea sănătății, medicina de familie reprezentând esența unui sistem de îngrijiri de sănătate complex, iar pentru realizarea acestui obiectiv este necesar ca statul român, prin puterea legiuitoare și autoritățile/instituțiilor cu atribuții în materie, să ofere medicilor de familie posibilitatea exercitării profesiei în condiții corespunzătoare, în scopul prevenirii, depistării timpurie sau vindecării problemelor de sănătate specifice populației.
„2200 este numărul maxim de persoane înscrise pe lista unui medic de familie pentru asigurarea calității asistenței medicale”
În 09 iulie 2021, furnizorul de servicii medicale SC Ușurelu Med SRL a primit decizia pozitivă din partea Comisiei de Evaluare a Furnizorilor din cadrul CJAS Buzău. Valabilitatea deciziei este până la data de 09.07.2023!

După mai multe prevederi legale citate în documentul transmis către CJAS Buzău, președintele Adrian Gheorghe a încheiat astfel:
Apreciem că solicitarea de încheiere a unui contract de furnizare de servicii medicale în asistență medicală primară cu Casa de Asigurări de Sănătate Buzău a doamnei dr. Ușurelu Maria poate fi analizată la nivelul comisiei prevăzută la art. 2 alin. 1 din Anexa 2 la Hotărârea de Guvern nr. 696/2021. Pe scurt, Comisia Paritară. Total nepotrivit. Nu era cazul. Problema Merei – Ușurelu nu era de competența acestei comisii.
Comisia paritară
Dat fiind faptul că ultima informație pe site-ul CJAS Buzău în legătură cu componența Comisiei Paritare figura din anul 2018, în 12 iulie 2021 am solicitat CJAS Buzău să-mi comunice următoarea informație: Hotărârile din care rezultă componența Comisiei Paritare – Comisia pentru stabilirea necesarului de medici de familie cu liste, atât pentru mediul urban, cât și pentru mediul rural – din anii 2019, 2020 și 2021. Răspunsul primit a fost dezolant.
RASPUNS-CAS-BUZAU-CPTotuși, am găsit răspunsul „suit” pe site câteva zile mai târziu
NECESAR-M.F-anexa-3-20.07.2021_Vineri, 30 iulie 2021, în ultima zi lucrătoare din perioada de contractări, la nivelul Casei de Asigurări de Sănătate Buzău a fost convocată Comisia Paritară – Comisia pentru stabilirea necesarului de medici de familie cu liste proprii, Comisie ce se întrunise ultima dată în urmă cu 10 zile.
Au participat Dr. Colțoiu Mihai Nicolae (CJM Buzău) – președintele Comisiei, Anghel Simona (CJAS Buzău), Gârea Natalia (CJAS Buzău), Radu Angelica (DSP Buzău), Dr. Acsinte Venera (DSP Buzău) – supleant, Dr. Mazdrag Angela (președintele patronatului medicilor de familie) – invitat, Dr. Dumitrache Mihaela – invitat, Zota Mădălina – supleant și secretar comisie și Petre Adrian Robert (reprezentant CJ Buzău) – invitat.
De ce tocmai Petre?
Starea de tensiune s-a resimțit încă de la începutul ședinței. Toți cei enumerați mai sus, mai puțin Petre, înțelegeau că întrunirea Comisiei era inutilă și fără obiect, însă actul de eliminare cu orice preț al medicului de familie Ușurelu Maria trebuia înfăptuit cu orice preț.
Dr. Colțoiu a susținut din start – Comisia nu are atribuții în rezolvarea cazului doamnei Dr. Ușurelu. Mai mult, președintele comisiei a reamintit faptul că necesarul de medici de familie pentru toate unitățile administrativ- teritoriale a fost stabilit legal în ședința Comisiei din 20.07.2021.
„Formula câștigătoare: primarul Chircă nu mai prelungește contractul de închiriere, doamna Anghel sistează contractul cu Casa și în locul unui medic care este în localitate aduc pe cine doresc dumnealor. În cadrul acestei adunări vicepreședintele CJ (Petre Adrian Robert – n.r.) a propus ca Dr. Alexa Mădălina – Centromedica 2000 SRL să deschidă un punct de lucru la Merei. Petre a spus că luase anterior legătura cu medicul pe care voia să-l impună în locul Dr. Ușurelu Maria.”
În conformitate cu Legea nr. 95/2006, un punct de lucru poate fi deschis doar dacă în localitate nu există un alt medic. În afară de Dr. Ușurelu, în comuna Merei profesează și Dr. Stoicescu Sorin. Tot la Merei a profesat până în luna martie și Dr. Vasilescu Octavian, care a decedat. Termenul de preluare a listei de pacienți a medicului Vasilescu Octavian a fost de o lună de zile, timp în care niciun alt medic nu a preluat praxisul acestuia.
Conform necesarului de medici de familie stabilit în ședința Comisiei Paritare din 20 iulie 2021, începând cu luna martie 2021 la Merei numărul de medici este deficitar. Numărul de persoane asigurate înscrise pe listele medicilor de familie este de 4326 dintr-un total de 6568 de locuitori.
„Doamnei doctor Ușurelu i-au închis contractul pur și simplu din cauza primarului care nu i-a prelungit contractul. Doamna Anghel ne-a chemat pe noi pentru ca noi să-i găsim o formulă prin care să remedieze această problemă. Comisia Paritară de la Buzău a fost limitată de doamna Anghel numai la stabilirea necesarului de medici, deși această comisie paritară are multe alte atribuții, preluare de praxis, pensionare anticipată, medici care își pierd într-un timp scurt un număr mare de pacienți și alte probleme. Doamna Anghel nu a dorit niciodată acest lucru. În procesul verbal întocmit doamna Anghel a scris că se supune la tot ce decide comisia” – Dr. Angela Mazdrag, președintele patronatului medicilor de familie Buzău.
La începutul ședinței, Dr. Acsinte și Dr. Dumitrache au considerat că singura soluție în cazul Dr. Ușurelu este calea judecății deoarece CNAS nu a oferit o soluție favorabilă. Dr. Dumitrache a revenit și a afirmat că Dr. Ușurelu nu are culoare politică, iar primarul Chircă a comis un abuz.
Dr. Mazdrag a fost mult mai fermă în declarații. Faptele primarului sunt doar abuzuri, iar Casa de Sănătate poartă cea mai mare vină prin neimplicarea în rezolvarea problemei pacienților de la Merei.
Anghel Simona și Gârea Natalia, reprezentantele CJAS în comisie, au fost de acord cu poziția președintelui comisiei. Nu cunosc implicarea lui Gârea în matrapazlâcul ăsta, dar e mai mult decât evident că Anghel a fost capul răutăților.
La sfârșit, Petre a deschis din nou gura, concluzionând: vina îi aparține doamnei doctor Ușurelu deoarece nu a întreprins toate diligențele necesare la Primăria Merei. E mai mult decât clar că Petre ori e analfabet funcțional, ori este parte din echipa care a decis eliminarea unui medic de familie pentru a instala pe unul de-ai lor!
Dacă la începutul ședinței vicepreședintele CJ a recunoscut că toată vina îi aparține primarului său pentru că în 18 iunie 2021 nu a prelungit contractul de închiriere al cabinetului medical, mai târziuPetre Adrian Robert a grăit diferit: Dacă nu s-a înțeles cu primarul, Ușurelu să-și mute cabinetul în altă parte! Vicepreședintele CJ a continuat în zilele ce au urmat s-o contacteze pe Enache Veronica, asistenta Dr. Ușurelu pentru a-i cere s-o convingă pe Dr. Ușurelu să plece din comuna Merei. Petre i-a promis lui Enache că dacă va reuși, va avea grijă să aibă un loc de muncă.
Petre a făcut și alte intervenții de tip pesede. Membrii Comisiei Paritare au cerut ca departamentul juridic al CJAS Buzău să fie prezent la ședință. Atunci, baronașul a indicat-o pe Anghel Simona ca fiind juristul instituției, în contextul în care Anghel ocupă postul de Director executiv Relații Contractuale. Tot atunci, Anghel a motivat că unul dintre cei doi juriști ai Casei este plecat, iar al doilea este domnul Vîlculescu Radu. De fapt, Vîlculescu se ocupă de comunicarea cu jurnaliștii și reprezentanții mass-media. Ce-i drept, și Anghel, și Vîlculescu sunt de profesie juriști. Departamentul juridic al CJAS Buzău este reprezentat de Apostu Dana și Florea Marius.
Dr. Mazdrag s-a declarat foarte revoltată pe sistem în general. Cazuri similare cu cel de la Merei s-au mai întâmplat la Brăești, la Buda și în alte localități. Schema jucată de Anghel este una patentată. Funcționează de ani de zile în toată țara cu ajutorul primarilor și politicienilor. Primarii nu pot rezilia contractele medicilor după bunul plac sau la comenzi politice. Dacă acest sistem se va extinde va fi dezastru. Primarii nu își pot permite să transfere pacienții de la un medic la altul după propriile interese personale și politice.
Prefectul Județului Buzău inexistent
Prefectul Iordache nu s-a implicat deloc, deși a fost informat cu mai mult timp în urmă chiar de Dr. Mazdrag. Primarii pot fi trași la răspundere de către prefect. În 02 august 2021 am trimis o solicitare către persoana ce se ocupă oficial de relațiile cu presa. Azi suntem în 06 august, însă prefectura nu a catadicsit să răspundă.

Contactat telefonic, Petre Adrian Robert a negat că ar fi „recomandat” un medic de familie anume. Simona mi-a spus verbal că Dr. Ușurelu nu mai poate practica la Merei și că trebuie adus un medic nou. Eu m-am implicat doar pentru a găsi un medic nou. A fost ca un orgoliu prostesc din partea primarului și a doamnei Ușurelu.
Precizare. Vicepreședintele CJ Petre Adrian Robert nu a mai participat vreodată la o ședință de Comisie Paritară până la cea din 30 iulie 2021.
Jurnalist: Ați pronunțat numele Centromedica în Comisia Paritară?
Petre: [pauză lungă] ăăă, nu… am discutat că după discuția de la Casă am încercat să găsesc un doctor cum și dacă e doamna Ușurelu poate să vină, deci eu știu problemele și știu comunele care unde sunt probleme cu doctorii, cum e satul Grăjdana de la Tisău, acum aici, la Merei și am încercat să găsesc un doctor. Încă nu vă pot spune pentru că aștept să dea răspunsul, să ducă cu primarul, cu Casa să-și rezolve problemele. Nu, nu vă pot spune, dar n-am afirmat nici în ședință, n-am afirmat de nimeni.
Jurnalist: De la Casă cine v-a spus că Dr. Ușurelu nu va mai fi în contract?
Petre: Am fost la o discuție cu domnul Orșa și doamna Simona pentru a vedea cum rezolvăm problema Merei, că mă sunau și pe mine foarte pacienți. Am încercat și cu juristul Buzăului de la Consiliu să găsim o soluție, adică să ne îndrume să vedem ce soluție putem găsi ca doamna Ușurelu să poată prelungi în continuare.
Jurnalist: Juriștii de la Casa de Sănătate ce păzesc acolo, pentru ce sunt plătiți.
Petre: Nu știu, întrebați-l pe domnul manager al lor, nu pot să vorbesc eu despre ei.
Jurnalist: Căutăm soluții la alți juriști, dar Casa are serviciu juridic propriu care este plătit și trebuie să rezolve problemele de ordin juridic.
Petre: Ei au dat o soluție, asta că nu se poate, dar am mai cerut eu o părere cu scopul că poate reușim să găsim o soluție. Nu pot eu să-i trag la răspundere, că nu sunt în subordinea mea.
Jurnalist: Domnul prefect ar putea să-i tragă la răspundere?
Petre: Subiectul este de notorietate, știe și domnul prefect. Am înțeles că a fost doamna doctor Mazdrag în audiență la domnul prefect și a discutat lucrurile astea.
În 02 august 2021, Dr. Ușurelu l-a contactat pe președintele PSD, domnul Marcel Ciolacu. Relatându-i pe scurt situația în care se află, medicul i-a cerut ajutorul. Ciolacu i-a promis că va lua legătura cu cineva de-ai săi, dar și cu primarul Chircă. Mă lăsați să vorbesc cu oamenii mei și se va rezolva.