„Marele Gagu”

Că marele constructor român Ionel Gagu a fost şi este omul PSD-ului nu mai surprinde pe nimeni, însă modalitățile prin care i-a răsplătit pe politicienii români ce i-au încredințat mii de lucrări, unele fără licitație deși se impunea, o să descoperim în acest material, dar și în altele ce vor urma.

Gagu și „Copilotul”

În vara anului 2013, președintele de atunci al PSD și Premier al României, Victor Viorel Ponta se pregătea intens pentru Raliul Sibiului, ediție ce avea să se desfășoare în intervalul 25 – 27 iulie. VV Ponta avea să participe la competiție din postura de copilot a lui Titi Aur, proprietarul Academiei care-i poartă numele și care spunea despre fostul Premier: ”Victor Ponta a fost la Şcoala de Pilotaj la mine. Şi-a făcut şi îşi face treaba, după părerea mea, foarte bine, în maşina de curse”.

Sunt absolut convins că actualul șef de la Pro România și-a făcut treaba foarte bine, mai ales că banii ce au asigurat prezența echipei Aur & Ponta au fost aduși de politician printr-o schema la care au participat Gagu Ionel și câteva societăți comerciale din județul Buzău.

Astfel că  în data de 13 iulie 2013, cu mai puțin de două săptămâni înainte de startul competiției, ”Marele Gagu” s-a deplasat personal la firmele buzoiene Comercial Somet S.A, Aurora Inconstruct S.R.L., Davidana S.R.L., Concas S.A., Conedo S.R.L., dar și altele cu câte o factură în valoare de 13.300 lei, facturi emise de societatea comercială Titi Aur S.R.L. La rubrica ”Denumirea produsului sau serviciului” figura o singură mențiune: Curs de conducere defensivă. De precizat că firmele buzoiene care au contribuit la distracția cuplului Titi Aur – Victor Ponta activează în domeniul construcțiilor sau materialelor de construcții și lucrează în subantreprenoriat cu Gagu Ionel, poate cel mai favorizat antreprenor constructor din România al politicienilor.

Dilemă

Dat fiind faptul că și ginerele lui Gagu Ionel, Károly Borbély, fost ministru al comunicațiilor și tehnologiei informației în Guvernul Tăriceanu este pasionat de raliuri, participând chiar la Raliul Sibiului 2013, mă gândesc că nu prea l-ar avea la suflet pe maghiar. Practic, Gagu a plătit niște străini pentru a-l învinge pe soțul fiicei sale.

Ultima osana adusă PSD

În luna august 2019, directorul general al Concas S.A., Gagu Ionel, a afirmat că din ce în ce mai mulţi români plecaţi să lucreze în construcţii în străinătate se întorc acasă. „În acest moment, pot spune că aceştia (muncitorii români din construcţii – n.red.) câştigă 85-90% din salariul pe care îl câştigau în străinătate. Diferenţa este mică şi este cu mult mai important pentru ei că sunt cu familia. Cred că o mai mare popularizare a salariilor din construcţii din acest moment în România ar face ca mulţi dintre cei care muncesc pe schelele din Germania, Spania sau Anglia în condiţii de nedescris, să revină în ţară“, a spus Ionel Gagu.

Puțin probabil că antreprenorul buzoian nu este la curent cu salariile pe care le câștigă muncitorii în construcții peste hotare. Spre exemplu, în Germania, de la 01 ianuarie 2019 salariul minim în construcții pentru necalificați este de 12,20 euro/oră, adică 9174 lei/lună, iar pentru meseriași salariul minim este de 15,20 euro/oră, adică 11430 lei/lună.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!