ADMINISTRAȚIEPOLITICĂRECENTE

Muammar al-Mihai

Muammar (t.p. Moraru) al-Mihai (accentul pe ultimul i)

Ce se întâmplă zilele astea la PLUS Buzău este de-a dreptul halucinant. Dacă în urmă cu doi ani membrii Biroului Județean PLUS Buzău afirmau cu seninătate și încredere că nu vor copia atitudinea Biroului Județean USR Buzău, adică acele apucături strikate față de membrii ce ulterior au fost excluși în cel mai stalinist mod posibil (variantele 2018, 2019, 2020, 2021), iată că acum se întâmplă, poate chiar mai rău.

Câteva diferențe.

Dacă la USR Buzău „garda pretoriană” era și este formată din băieți și femei, la #PLUSBuzău este formată exclusiv din femei. Niciun bărbat din BJ sau imediata apropiere nu-l susține pe Moraru, cu o singură excepție. 🤷🏼‍♂️

Nu știu dacă de vină este șarmul exuberant al lui Moraru, însă știu că președintele filialei buzoiene a făcut tot ce a fost posibil pentru a marginaliza sau chiar a refuza orice concurență de secs masculin din cadrul partidului.

Remarca lui Vlase făcută cu ocazia prezenței sale la #KotetzBuzău referitoare la „nucleul dur” format exclusiv din secsul slab din jurul lui Moraru este îndreptățită. Nu știu dacă este o strategie de vânzător de „otrăvuri pentru sol și plante”, dar se pare că funcționează. Naiba să te pună să deschizi gura la adresa lui Moraru în partid, că imediat s-ar pe tine produsele realizate din coasta lui Adam!

Se tot vorbește în ultimii ani de promovarea mai accentuată a femeilor în politică, iar cu asta sunt de acord. Dar la PLUS Buzău am observat un lucru: Moraru s-a înconjurat de urmașe de-ale Evei nu pentru a le promova, ci pentru a-și asigura o protecție împotriva contestatarilor din partid și din afara lui.

Practic, Muammar dă Cioranca-București s-a folosit constant de femeile care l-au sprijinit necondiționat deși, săracele, n-au intuit niciun moment faptul că nu au viitor alături de șeicul azotului buzoian. Au sperat doar că odată cu numirea șefului în funcția de perfect al județului Buzău vor fi transferate din sediul de partid în cabinetul reprezentantului guvernului în teritoriu.

Exact, Biroul Județean al PLUS Buzău s-ar fi mutat la Prefectură, la fel cum a procedat și PMP Buzău în timpul mandatului perfectului Dimian! Și dacă tot am amintit de Cabinetul Perfectului, mi-am adus aminte de o posibilă excepție de la regula impusă prin șarmul personal de Moraru: AVOCATUL!

În urmă cu două săptămâni, la unul dintre posturile TV locale pe la care s-a perindat pentru a-și susține imaginea de perfect, Moraru a vorbit timid despre Cancelaria pe care o va conduce. Mai în clar a vorbit doar despre juristul personal, deși instituția prefectului are o echipă de juriști! N-a dat nume și prenume, dar pentru mine a fost lesne de înțeles că Moraru era cu gândul la Tibișoiu Daniel, avocatul personal și al firmei pe care a fondat-o și o deține începând cu octombrie 2010, după ce între octombrie 2009 și octombrie 2010 i-a fost doar manager general!

Excepția numită Tibișoiu nu se pune! Avocatul nu face parte oficial din structura decizională a filialei buzoiene, însă este membru în Comisia de Integritate și Arbitraj, adică acea comisie care trebuia să se pronunțe față de excluderea din partid a lui Dragomir Silviu, traseistul ascuns. Avocatul Tibișoiu este și cel care a pus tunurile pe tânărul jurnalist Vlad Orjan de la Știri din Surse Buzău, cel care a avut tupeul să scrie „nefiltrat” despre viața și opera Morarilor.

PS Fetelor fermecate de Mihai le mai lipsește doar burqa! Michael! Michael! Michael!

Dacă ți-a plăcut acest articol înseamnă că îți pasă. Dacă vrei să afli și mai multe despre corupția din județul Buzău și cum te afectează asta, poți dona aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!