Președintele USR Mărăcineni prins la furat de… gaze naturale
Un caz grav de furt de gaze naturale a fost descoperit în comuna Mărăcineni, județul Buzău. Operatorul local al sistemului de distribuție, ANTOPREST ACTIV S.R.L., a anunțat că la imobilul situat pe strada Canal, nr. 36, sat Potoceni, a fost găsită o instalație artizanală, racordată ilegal la rețeaua publică.
Potrivit companiei, controlul efectuat în data de 29 septembrie 2025 a scos la iveală mai multe probleme: o intervenție neautorizată asupra firidei de gaze, consum clandestin și deteriorarea componentelor sistemului. Reprezentanții ANTOPREST atrag atenția că astfel de acțiuni pun în pericol siguranța întregului sistem de distribuție.
Societatea a sesizat imediat Poliția, Parchetul și ANRE, depunând plângere penală.
Cazul este cu atât mai controversat cu cât proprietarul imobilului, identificat ca fiind Ion Daniel, consilier local USR în Mărăcineni, s-a prezentat a doua zi la punctul de lucru al firmei, unde ar fi avut un comportament agresiv și ar fi încercat să intimideze angajații proliferând injurii și amenințări.
În urma incidentului, operatorul a depus o a doua plângere penală.
Istoricul situației arată că pe 15 septembrie fusese depusă cererea pentru emiterea Avizului Tehnic de Racordare (ATR), însă documentația era încă în curs de completare când a fost descoperită instalația ilegală.
Reprezentanții ANTOPREST ACTIV au declarat că vor colabora cu instituțiile statului pentru elucidarea cazului și pentru a preveni repetarea unor astfel de fapte.
Contactat telefonic pentru un punct de vedere, președintele USR Buzău, Florin Drăgulin, a declarat că va oferi un răspuns după ce va discuta cu colegul său în cadrul partidului.




