Comparație? Nu există comparație!
Finalul săptămânii trecute a fost marcat de o premieră în politica buzoiană: la Casa cu Blazoane din Chiojdu, membrii organizației Tineretului Național Liberal din Buzău au organizat prima Școală de Vară TNL din istoria filialei județene.
Vineri și sâmbătă, la invitația tinerilor liberali, am fost prezent la Casa cu Blazoane de la Chiojdu, un loc spectaculos și valoros pe care buzoienii ar trebui să-l viziteze obligatoriu.
Am fost la prima Școală Politică la care am participat în calitate de jurnalist. A fost prima dată când un partid politic a invitat toată presa să asiste la deschiderea lucrărilor, lucrări ce s-au desfășurat pe parcursul a trei zile.
Așadar, începând cu acest an putem asista, eventual și comenta, doar la concurența dintre tinerii celor mai mari două partide politice de pe eșichierul politic local, restul (USR, PMP etc.) fiind dați dispăruți total sau parțial.
Încep comparația. Nu există comparație!
Tineretul Social Democrat (TSD)- Școala de Vară 2022, Rm. Sărat, undeva într-o cârciumă numită pompos cafenea.
Din ordinul primarului municipiului Rm. Sărat, Sorin Cîrjan către managerii instituțiilor de învățământ, la Școala politică au fost adunate câteva zeci de tineri care să facă poze și să-i asculte pe vorbitori, să ia exemplu de la ei.
Li s-au solicitat profesorilor să comunice către partid informații confidențiale despre tineri cu vârsta de până în 37 de ani, precum nume și prenume, numere de telefon etc.
Liderul TSD Buzău a scris pe pagina sa de Facebook că la evenimentul lor au adunat în cele cinci zile aproximativ 300 de tineri, din 16 localități buzoiene, care au dezbătut mai multe subiecte, au participat la cursuri și au avut ocazia să stea de vorbă cu decidenți de la nivel local și național.
Însă, din pozele prezentate de pesediști reiese că la adunare ar fi participat cca. 60 de vlăstare. Bine, dacă îi punem la număr și pe Adi Pate plus Romik, că și și ei sunt tineri, doar nu sunt bătrâni, cum să fie bătrâni?, atunci am putea spune că da, la cafenea au fost în jur de sută.
Tot șeful TSD Buzău mai spune că la Râmnic a cunoscut tineri entuziaști, cu viziune și care vor să ia parte la schimbare cu ideile și energia lor. Tineri de care PSD are nevoie și pe care se poate baza.
Care schimbare, boss? Că tot ăia sunteți, tot băieții deștepți de la partid care respiră doar cu ajutorul banilor publici din bugetele locale?
Care viziune, boss? Aia de „hai, să facem repede un Spiru sau o Bioterra, că are grijă partidul să ne pună directori și președinți în cadrul firmelor și companiilor statului”?
Efectiv nu poți să le prezinți tinerilor pe care îi consideri viitorul partidului, poate și al țării, pe niște doamne și domni care încasează lunar salarii și comisioane, iar la sfârșit de an dividende exclusiv din afaceri cu statul!
Nu le poți prezenta tinerilor pe un Ceparu Florin sau pe Stan Sorin Valeriu care, la vremea când cochetau cu jurnalismul au fost cercetați penal pentru infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale.
Nu te poți prezenta în fața tinerilor cu niște dinozauri care au promovat în funcții publice exclusiv pe metoda pupatului de ghiul și spălat cățeii șefilor de la partid.
Nu poți prezenta tinerilor râmniceni ca pe modele ce au reușit în viață pe fiii primarilor PSD sau pe ai afaceriștilor care plătesc taxa de protecție la Partid!
Zero invitați de la București.
Tineretul Național Liberal (TNL) – Școala de Vară 2022, Chiojdu, Casa cu Blazoane.
Peste 60 de tineri din comunele buzoiene au fost invitați să participe la prima școală politică de vară pentru tineret organizată de liberali.
Pentru a marca acest moment deosebit, la Casa cu Blazoane din Chiojdu au fost invitate și prezente nume de marcă din rândul liderilor liberali de la nivel național.
Sebastian Burduja, doctor în economie, deputat, ministrul Cercetării, deputații Ionuț Stroe, Robert Sighiartău și George Stângă le-au vorbit celor prezenți despre carierele lor profesionale, dar și despre parcursul lor politic.
Lista invitaților a fost completată de arh. Florin Enache – președintele Asociației #Better, inițiatorul proiectului “Plaiul Bâscilor” și de Florin Drăgulin – administrator al Muzeului Cultural “Casa cu blazoane”, din patrimoniul Uniunii Arhitecților.
Adina-Mihaela Pascoiu – președinte Asociația „GAL Napoca Porolissum”, Alina Ioana Baba – manager Asociația „GAL Napoca Porolissum” și Cosmin Răileanu – fondatorul casei de comenzi vindem-ieftin.ro au încheiat lista invitaților din țară.
Prima Școală de Vară a TNL Buzău de la Chiojdu s-a încheiat după trei zile pline de exemple de bune practici din domeniile turismului, bussines și administrație publică, informații și discuții purtate despre comunicare și marketing politic, imagine publică și antreprenoriat.