ADMINISTRAȚIEINVESTIGAȚIIPOLITICĂRECENTE

Acuzații de hărțuire sexuală și morală la Primăria buzău

 

Iunie 2016, Buzău – fostul senator PSD de Buzău Toma Constantin, proprietarul colosului industrial și agricol Grup ROMET, la vremea aceea aflat deja în faliment, este ales primar al Municipiului Buzău.

Deși nu au existat emoții în ceea ce privește câștigarea mandatului de primar din partea PSD, după nominalizarea sa drept candidat în interiorul partidului Toma a organizat o campanie paralelă ce a avut ca scop obținerea sprijinului necondiționat al șefilor din firmele Primăriei Buzău, directorilor din învățământul preuniversitar și al agenților economici racordați la banii publici gestionați de primărie.

Însă, după alegerile din 2016, o parte dintre cei indicați mai sus au fost înlăturați prin diferite metode mai mult sau mai puțin ortodoxe chiar de către Toma.

Planul de reorganizare „Constantin Toma”

Deși nu a fost capabil să ducă la capăt planurile de reorganizare a activității economice în firmele pe care le-a deținut la vedere sau din umbră, primarul Toma a creat un plan propriu de reorganizare al primăriei Buzău și al firmelor în care municipalitatea este asociat unic.

Pentru a pune în aplicare Planul, Toma a început să elimine angajații din primărie care nu și-au declarat fățiș obediența față de dumnealui.

Au urmat rapid cei despre care Toma știa că au avut relații de serviciu mai apropiate cu predecesorul său, Constantin Boșcodeală.

Septembrie 2016, Buzău – Șeful Serviciului Control şi Facilităţi Fiscale Persoane Fizice în cadrul Direcţiei Economice a Primăriei Buzău, Vasilica Mihail, s-a sinucis aruncându-se de la etajul trei al blocului în care locuia, din cartierul Dorobanţi 2.

Gestul necugetat a survenit după ce Vasilica Mihail a avut o convorbire telefonică cu un coleg de serviciu care a înștiințat-o că un anume dosar al unei persoane foarte importante a dispărut din biroul pe care îl conducea.

Vasilica Mihail se afla în prima zi de concediu de odihnă. Vasilica Mihail lucra în Primăria Buzău din anul 1999. Avea 50 de ani.

Noiembrie 2017, Buzău – Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, cere Guvernului să le dea putere primarilor să şi conducă administraţiile în fruntea cărora au fost aleşi şi să desfiinţeze Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.

”Trebuie să ni se dea libertate să putem reduce costurile, puterea primarului să devină reală, să putem lucra după ce organigramă dorim, pentru că astfel putem face nenumărate economii. Nu trebuie să arătăm cu degetul doar către Guvern, ci şi către noi, însă Guvernul trebuie să ne ajute şi să desfiinţeze odată ANFP, să dea posibilitatea primarului să-şi aleagă echipa. Orice faci într-o primărie trebuie să ceri acordul ANFP. Nu e normal, un primar nu are nici o putere în realitate, doar în teorie, un primar e la mâna angajaţilor Primăriei”, a declarat Constantin Toma pentru news.ro

Partidul Social Democrat se afla la guvernare cu Dragnea premier de facto, iar Toma era pariul vicepremierului Marcel Ciolacu pentru subordonarea în totalitate aparatului administrativ și economic al municipiului Buzău.

De fapt, în spatele declarațiilor uluitoare ce vizau desființarea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (ANFP), se afla Planul care avea să fie continuat până azi, 07 noiembrie 2021.

Funcţionarul public este purtător al funcţiei publice, pe care o exercită în limitele funcţiei sale; este un agent al puterii publice; este o instituţie a dreptului public; este ţinut de normele special cuprinse în Constituţie, în Legea 188/1999 republicată, în alte reglementări de drept administrativ şi doar în completare normele de drept al muncii, numai în măsura în care nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice.

Toma a eliminat tot ce se putea. Funcționari publici și personal contractual, cei incomozi lui Toma au fost spulberați de acesta fără scrupule.

Unde nu s-a reușit eliminarea subordonaților prin metodele patentate la Romet, au apărut demisiile sau chiar calea naturală, dar violentă, așa cum s-a întamplat în septembrie 2016.

Un element extrem de important din Planul lui Toma a fost și este aducerea în conducerea și administrarea firmelor Primăriei Buzău a foștilor angajați de la Grupul Romet și a rudelor acestora.

SC Compania de Apă SA Buzău, SC Piețe, Târguri și Oboare SA, SC Urbis-Serv SRL, SC Transbus SA, SC RAM Termo Verde, sunt căpușate cu foști directori și șefi de la Grup Romet SA, dar și cu rudele acestora sau ale primarului Toma.

Majoritatea „Romeților” se află demult la pensie ori sunt în preajma pensionării. Spoiala dată cu tinerii pe care i-a adus lângă dumnealui în Consiliul Local Municipal Buzău a făcut parte din planul lui Toma încă de la Început. Schema de sustragere a banilor publici se bazează pe bâtrânii lupi împreună cu care a falimentat firmele din industrie și agricultură.

Hărțuire sexuală și morală la Primăria Buzău

Noiembrie 2021,05, Buzău – La sediul Biroului Îndrumare și Control Asociații de Proprietari (BÎCAP) – Direcția Administrație Publică Locală din cadrul Primăriei Buzău a avut loc un incident cât se poate de neplăcut.

A fost nevoie de solicitarea prin 112 a unei ambulanțe și transportarea la Spitalul Județean de Urgență a inspectorului Neacșu Narcis. În prezent inspectorul se află în afara unui pericol iminent însă, în urma investigațiilor efectuate la Județean și conform declarațiilor inspectorului Neacșu, sunt necesare investigații de specialitate care nu pot fi efectuate la Buzău.

Clipul pe care îl veți urmări mai jos nu mai are nevoie de prezentare sau vreo explicație. Inspectorul Mihaela Preotu face cîteva acuzații extrem de grave la adresa primarului Toma și secretarului Primăriei Buzău, Pistol Eduard. Însă, un aspect ce a scăpat camerei de filmat, dar care este foarte important, trebuie adus la cunoștința publicului – Șefa BÎCAP, Rotaru Florica Georgeta.

Rotaru Florica Georgeta - facebook.com
Rotaru Florica Georgeta – facebook.com

Buzoiancă revenită acasă după mulți ani petrecuți în București, în 2019 Rotaru a susținut un concurs pentru obținerea postului de Inspector, Clasa I, grad profesional superior în cadrul BÎCAP.

Rotaru a picat cu felicitări acest concurs (43 de puncte din maximum 100), însă prin decizia primarului Toma, fosta secretară de la Academia de Studii Economice a fost numită în fruntea BÎCAP.

Concurs

Feblețea lui Toma este acuzată de colegii de birou de mai multe fapte reprobabile, inclusiv de înregistrarea audio a discuțiilor colegiale din interiorul instituției și predarea personală către edil. Rotaru Florica Georgeta este originară din Țintești, comuna natală a primarului Toma.

Contactați în vederea unor declarații sau lămuriri în ceea ce privește atmosfera extrem de tensionată din cadrul BÎCAP, primarul Toma, secretarul primăriei Pistol și șefa Rotaru nu au fost prea generoși.

Rot_FG_2

După ce m-am prezentat, Toma Constantin a reușit să rostească doar următoarele cuvinte: Să trăiești, îți închid! Și chiar a închis.

Secretarul primăriei Buzău a fost ceva mai comunicativ: Nu am ce punct de vedere să am despre situație. Îi las pe alții să vorbească.

Rotaru Florica Georgeta: De unde aveți numărul meu de telefon? Cine v-a pus să mă sunați? Imediat de la celălalt capăt al firului s-a auzit o voce de gen (sex) bărbătesc care spunea: Ați sunat în afara orelor de program! Luați legătura cu ofițerul de presă al primăriei!

 Cu alte cuvinte, genul (sexul) bărbătesc din telefonul doamnei Rotaru m-a trimis să obțin informații despre dumneaei tocmai de la  Tereacă Auraș, scribul personal al primarului Toma Constantin! Asta da ciudățenie!

Dacă ți-a plăcut acest articol înseamnă că îți pasă. Dacă vrei să afli și mai multe despre corupția din județul Buzău și cum te afectează asta, poți dona aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!